Prima pădure ”inteligentă” din România. Defrișarea ilegală va fi prevenită cu ajutorul tehnologiei

31 Mart. 2021, 16:14
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
31 Mart. 2021, 16:14 // Bani și Afaceri //  MD Bani

O pădure din județul Covasna a fost dotată cu un sistem de monitorizare și semnalizare în timp real a sunetelor specifice exploatărilor forestiere, ceea ce ajută la combaterea defrișărilor ilegale.

Soluția de pădure inteligentă a fost implementată de o companie de telecomunicații și are la bază sistemul dezvoltat de start-up-ul non profit Rainforest Connection

Sistemul constă într-o serie de dispozitive numite „gardieni digitali”, prevăzute cu senzori acustici care captează o gamă variată de sunete din mediul înconjurător. Datele captate sunt trimise, prin internet, către o platformă aflată în cloud, dotată cu Inteligență Artificială. Aplicația analizează în timp real informația primită și, dacă sunt detectate zgomote precum cele de drujbă, de autovehicule etc, care ar putea indica eventuale activități suspecte, trimite tot în timp real alerte către o aplicație instalată pe telefoanele pădurarilor și/sau către un centru de monitorizare zonal sau național, scrie Wall Street.

Soluția le permite administratorilor pădurilor să asculte în timp real ce se întâmplă și să intervină prompt în caz de pericol. Dispozitivele sunt instalate în segmentul superior al arborilor, într-un mod neinvaziv, sunt dotate cu panouri solare proprii care le asigură alimentarea cu energie și sunt protejate de intemperii. Un singur dispozitiv are o rază de acoperire de 1Km și poate preveni defrișarea a peste 3Km2 de pădure

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!