Prima țară din lume care ar putea avea doar 4 zile lucrătoare în săptămână. Va fi lansat un proiect pilot

15 Mart. 2021, 16:17
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
15 Mart. 2021, 16:17 // Actual //  MD Bani

Spania ar putea deveni una dintre primele țări din lume care săptămâna de lucru va avea 4 zile, după ce guvernul a fost de acord să lanseze un proiect pilot pentru companiile interesate de această idee.

„Cu săptămâna de lucru de patru zile (32 de ore), ne lansăm în dezbaterea reală a vremurilor noastre”, a declarat Iñigo Errejón de la Más País pe Twitter. „Este o idee al cărei timp a sosit”.

Ideea câștigă teren și la nivel mondial. Șusținătorii ideii consideră că acestă procedură va crește productivitatea, va îmbunătăți sănătatea mintală a lucrătorilor și va lupta împotriva schimbărilor climatice, propunerea a căpătat o nouă semnificație pe măsură ce pandemia accentuează problemele legate de bunăstare, epuizare și echilibrul dintre viața personală și cea profesională.

Partidele de stânga din Spania, țară în care o greva de 44 de zile la Barcelona în anul 1919, a transformat țara în una din primele din Europa de Vest care a adoptat ziua de lucru de opt ore, au profitat de această idee. „În Spania, un lucrător muncește mai mult decât indică media orelor de lucru la nivel european, productivitatea din țară însă lasă de dorit”, a spus Errejón. „Consider că faptul de a lucra mai mult, nu este echivalent cu a lucra mai bine”.

Detaliile exacte ale proiectului pilot vor fi stabilite împreună cu guvernul, însă, partidul a propus deja un proiect de trei ani, în valoare de 50 de milioane de euro, care ar permite companiilor să testeze orarul redus cu un risc minim. Costurile incursiunii unei companii în săptămâna de lucru de patru zile, de exemplu, ar putea fi acoperite 100% în primul an, 50% în al doilea an și 33% în al treilea an.

„Cu aceste cifre, considerăm că ar putea participa aproximativ 200 de companii, cu un total de 3.000 la 6.000 de lucrători”, a spus Héctor Tejero de la Más País. „Vrem să vedem o reducere reală a orelor de muncă, fără pierderi de salariu sau a locurilor de muncă”.

Proiectul pilot ar putea începe în această toamnă, deschizând prima inițiativă națională de reducere a orelor de lucru din Europa, de când Franța a început să plafoneze săptămâna de lucru la 35 de ore în 1998.

„Spania va fi prima țară care va întreprinde un proces de o asemenea amploare”, a spus Tejero. „Un astfel de proiect pilot nu a fost întreprins nicăieri în lume”.

Partidul a sugerat că pilotul trebuie să fie monitorizat de un grup de experți, inclusiv reprezentanți ai guvernului, sindicatelor muncitorilor și lobby-urilor de afaceri, care vor ajuta, nu numai la buna funcționare a proiectului, ci și la analiza eficienței acestuia.

Ceea ce speră să vadă Más País este un ecou al experienței Delsol Software, firma din sudul Spaniei care anul trecut a devenit prima din țară care a implementat o săptămână de lucru de patru zile. „Au văzut o reducere a absenteismului, productivitatea a crescut și lucrătorii spun că sunt mai fericiți”, a spus Tejero.

În unele zone ideea nu este acceptată, iar unul dintre liderii din principalele asociații de afaceri din țară a descris ideea ca fiind o „nebunie”.

„Ieșirea din criza cu care se confruntă țara necesită mai multă muncă, nu mai puțină”, a declarat Ricardo Mur de la CEOE.

Pe măsură ce Spania a anunțat că pilotul este deja în curs de dezvoltare, progresele sale sunt urmărite îndeaproape de Marea Britanie și de întreaga lume.

„Săptămâna de patru zile ar fi bună pentru economie, bună pentru lucrători și bună pentru mediu. De ce n-am face-o și pe asta?”, a spus Joe Ryle, un fost consilier al deputatului John McDonnell și un fost ofițer de presă al Partidului Laburist din Regatul Unit.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!