Principalii producători de petrol au căzut de acord să majoreze producția de petrol din septembrie

03 Aug. 2022, 17:15
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
03 Aug. 2022, 17:15 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Grupul OPEC+, compus din Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol şi alţi mari producători de ţiţei, a decis miercuri o majorare nesemnificativă a producţiei, în pofida recentei vizite efectuate de preşedintele SUA, Joe Biden, în Arabia Saudită, în încercarea de a convinge liderul OPEC să pompeze mai mult petrol şi să ajute economia mondială, transmit AFP şi Reuters.

Reuniţi la Viena, reprezentanţii celor 13 state membre ale Organizaţiei Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) şi ai celor 10 state aliate, reuniţi sub umbrela OPEC+, au convenit „să îşi majoreze producţia cu 100.000 de barili pe zi în luna septembrie”, se arată într-un comunicat de presă publicat la finalul reuniunii.

Această majorare, echivalentă cu cererea mondială de petrol timp de 86 de secunde, vine după săptămâni de speculaţii conform cărora vizita lui Joe Biden în Arabia Saudită precum şi autorizarea vânzării de sisteme de rachete către Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite vor permite majorarea ofertei de petrol pe piaţă, scrie Agerpres.

„Este o majorare atât de mică încât este nesemnificativă. Din punct de vedere fizic, este un impuls marginal. Ca gest politic, este aproape insultător”, susţine Raad Alkadiri, director la Eurasia Group.

Comparativ, la reuniunea din iunie alianţa OPEC+ a decis să majoreze producţia cu 648.000 de barili pe zi în lunile iulie şi august. Înainte de asta, OPEC+ a majorat lunar producţia cu 432.000 de barili pe zi în conformitate cu planul său de a readuce producţia la nivelul la care era înainte de pandemie.

SUA şi alte state occidentale mari consumatoare de petrol au cerut alianţei OPEC+, care este responsabilă pentru aproape jumătate din producţia mondială de petrol, să pompeze mai mult ţiţei pe piaţă pentru a ajuta la reducerea preţurilor, care au fost stimulate de revenirea cererii şi invazia rusească din Ucraina.

Cu toate acestea, delegaţii OPEC susţin că alianţa are nevoie de mai mult timp pentru a evalua o posibilă încetinire a cererii globale de energie înainte de a majora, în mod semnificativ, producţia de petrol. Oficialii din Arabia Saudită au încercat să calmeze aşteptările, reiterând ca liderul de facto al OPEC va face tot ceea ce este nevoie pentru a echilibra piaţa dacă va exista un deficit de aprovizionare.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!