Producătorii autohtoni au început exportul caiselor. Spring Blush este unul dintre primele soiuri recoltate

25 Iun. 2021, 15:08
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
25 Iun. 2021, 15:08 // Actual //  MD Bani

Producătorii autohtoni au început exportul caiselor. Din cauza timpului răcoros și ploilor din acest an, perioada de maturare a fructelor a întârziat cu aproximativ 2 săptămâni, scrie Agrobiznes.

În acest an recolta de caise este mai redusă. Potrivit experților, cel mai mult au avut de suferit soiurile tardive.

Soiul Spring Blush este unul dintre primele soiuri recoltate de producătorii autohtoni. După acesta urmează recoltarea soiului Pinkcot.

Potrivit experților din sector, soiurile Kyoto, Faralia, Tsunami și Krasnosciokii au legat puternic în acest an, iar soiul Nadeja va oferi, în mare parte, recolte foarte slabe.

Republica Moldova este un exportator important de caise din regiune, iar în anul 2020 am devenit al 11-lea cel mai mare exportator mondial, livrând pe piața externă aproximativ 2 mii de tone de caise.

 

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!