Producătorii de dulciuri, afectați de triplarea preţurilor pentru cacao în ultimul an

17 Iun. 2024, 09:20
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
17 Iun. 2024, 09:20 // Actual //  bani.md

Preţurile pentru cacao au devenit de trei ori mai mari în ultimul an, creând dificultăți producătorilor de bomboane şi altor companii alimentare care folosesc ingredientul pentru ciocolată.

În ultimii ani, preţul pentru cacao s-a situat la aproximativ 2.500 de dolari pe tonă. Rapoartele despre o recoltă mai slabă decât erau aşteptările au declanşat îngrijorări cu privire la aprovizionare, declanşând creşterea cotaţiilor în ultimele luni, notează CNBC.

Astfel, prețul la cacao a atins un maxim istoric de peste 11.000 de dolari tona în aprilie. Preţurile au scăzut uşor de atunci, dar acestea sunt încă cu mult peste ceea ce companiile alimentare sunt obişnuite să plătească.

Pentru moment, multe dintre cele mai mari companii producătoare de bomboane – Hershey , producătorul M&M’s Mars, proprietarul Kinder Ferrero şi Mondelez, compania mamă a Cadbury — sunt probabil protejate de costurile mai mari pentru cacao, datorită contractelor pe termen lung care blochează preţurile pe care le plătesc pentru mărfurile cheie, pentru a le proteja de evenimente ca acesta.

Acest lucru le oferă puţin timp pentru a se confrunta cu problema, dar, în 2025, probabil că vor ajunge să plătească mult mai mult pentru cacao, mai arată sursa citată.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!