Profesorii greci sunt amenințați că vor fi suspendați fără plată, dacă nu se vaccinează

03 Aug. 2021, 06:34
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
03 Aug. 2021, 06:34 // Actual //  MD Bani

Profesorii greci care refuză să se vaccineze sau să se testeze regulat pentru Covid-19 înainte de reîntoarcerea la ore vor suporta tăieri de salariu și altă măsuri disciplinare, în cadrul unei decizii ministeriale comune care este deocamdată în lucru, potrivit Kathimerini.

Conform unor surse citate de publicația elenă, noile reglementări sunt concepute de Ministerul Educației, pentru a asigura un an academic sigur din septembrie, în școli și universități, valabile pentru administratori, profesori, atât permanenți cât și pe contract.

Sub aceste prevederi, pe lângă tăierile de salariu, personalul permanent din educație ar putea fi suspendat din activitate fără plată până se vaccinează, în vreme ce angajaților temporari li se va suspenda contractele.

Personalul permanent și pe contract vor pierde de asemenea puncte din sistemul funcționarilor publici, care le va afecta perspectivele pentru promovare sau angajare.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!