Promovarea unei tranziții către o energie curată: UE lansează o nouă fază a programului EU4Energy în cadrul PaE

09 Iul. 2021, 14:48
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
09 Iul. 2021, 14:48 // Actual //  MD Bani

Pe data de 8 Iulie, Comisia Europeană a lansat cea de-a doua fază a programului său EU4Energy ‘Promovarea Tranziției către o Energie Curată în Țările Parteneriatului Estic: EU4Energy Faza II’.

Programul care se va derula până în decembrie 2024, își propune să contribuie la dezvoltarea unor cadre legislative și de reglementare solide în domeniul energiei, pentru a sprijini tranziția regiunii către o energie curată și liberalizarea piețelor sale de energie.

EU4Energy este finanțat de Uniunea Europeană cu un buget total de 8,5 milioane EUR. Programul va aborda noi provocări și oportunități, cum ar fi integrarea treptată a digitalizării în toate segmentele de piață relevante din punct de vedere al energiei, promovând în același timp reflectivitatea costurilor. Cetățenii țărilor Parteneriatului Estic vor beneficia de investiții în energie durabilă, de prioritizare a proiectelor de infrastructură, de o integrare sporită a pieței regionale și a comerțului intra-regional.

Programul va promova, de asemenea, implicarea cetățenilor PaE în activitățile și reformele sale prin consultări și mese rotunde, precum și o serie de campanii de abilitare și implicare directă a cetățenilor. Un accent deosebit al programului va fi pus pe egalitatea de gen, subliniind importanța implicării femeilor în sectorul energetic și potențialul lor în preluarea rolurilor de conducere.

 “Țările Parteneriatului Estic au înregistrat progrese semnificative în ceea ce privește transpunerea legislației UE și apropierea piețelor lor energetice de UE, luând măsuri de abilitare a consumatorilor și de creare a unui mediu propice pentru atragerea investițiilor străine”, a declarat Michael Rupp, lider de echipă pentru Pactul Ecologic European și Conectivitate în Vecinătatea Estică, DG NEAR. “Realizările EU4Energy subliniază până în prezent angajamentul țărilor Parteneriatului Estic și al cetățenilor față de valorile europene. Este important să subliniem rolul lor – Uniunea Europeană poate oferi asistență cu expertiza sa, dar transformarea recomandărilor noastre în acțiuni depinde de guverne și de cetățeni.”

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!