Propagandistul-șef al Rusiei, Lavrov, noi amenințări: Occidentul vrea să transforme Moldova în următoare Ucraină

02 Feb. 2023, 12:16
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
02 Feb. 2023, 12:16 // Actual //  bani.md

Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei, cunoscut pentru acuzațiile false lansate pe bandă rulantă și propaganda anti-occidentală, a susținut într-un interviu pentru televiziunea publică rusă că ”Occidentul vrea să transforme Republica Moldova în următoare Ucraină”.

”Este avută acum în vedere R. Moldova pentru acest rol”, a susţinut Lavrov într-un interviu pentru televiziunea publică rusă Rossia-24 şi pentru agenţia oficială RIA Novosti.

Reamintim că justificarea Rusiei pentru invadarea Ucrainei este o presupusă provocare din partea Occidentului. În realitatea, Rusia a început invazia Ucrainei încă din 2014, când a anexat ilegal Crimea și a cucerit teritoriile estice.

Lavrov a mai spus că preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, ”este nerăbdătoare să intre în NATO. Ea are cetăţenie română şi este pregătită să se unească cu România şi, în general, este dispusă la orice”, a afirmat Lavrov.

Rusia controlează de facto regiunea separatistă moldoveană Transnistria, unde menține mii de soldați și depozite de armament.

Maia Sandu s-a pronunţat în repetate rânduri în favoarea unei victorii a Ucrainei asupra Rusiei şi a declarat că, în caz contrar, ”toţi vor fi în pericol”. Luna trecută, preşedinta Republicii Moldova a afirmat că ”trebuie să oprim Rusia şi să ajutăm Ucraina să câştige războiul”.

O altă ţară din spaţiul postsovietic pe care, potrivit lui Lavrov, Occidentul intenţionează să o folosească împotriva Rusiei este Georgia.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!