PSRM se plânge! Durleșteanu a fost „presată” să renunțe. Cine ar fi intervenit în negocieri (VIDEO)

17 Mart. 2021, 14:38
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
17 Mart. 2021, 14:38 // Actual //  MD Bani

Candidata Partidului Socialiștilor, Mariana Durleșteanu, și-ar fi anunțat refuzul de a nu mai candida la funcția de prim-ministru din cauza unor presiuni asupra acesteia a unor forțe din afara țării noastre. Anunțul a fost făcut astăzi de către deputatul PSRM, Vlad Batrîncea, în cadrul unui briefing de presă.

„Decizia de ieri nu consolidează forțele politice. A fost aplicată o lovitură sub centură asupra deciziilor și negocierilor noastre și a partidelor politice pe care le-am purtat ieri și care se părea că eram pe poziție de a ajunge la un numitor comun. Implicarea unor forțe din afara țării, trebuie condamnată. Atunci când am avansat în negocieri, nu trebuia nimeni să se implice. Totuși suntem gata de dialog și acum, în limita legislației. Ceea ce s-a produs ieri necesită comentarii”, a spus Batrîncea.

Vlad Batrâncea susține că, presiunile făcute asupra Marianei Durleșteanu au fost „de tipul lui Plahotniuc”.

„Cunoaștem cu toții că doamna Durleșteanu a lucrat cu multe organizații internaționale și misiuni diplomatice. Presiunile și sutele de mesaje care i-au fost trimise Marianei Durleșteanu au făcut-o să renunțe la această funcție”, a mai spus deputatul.

Amintim că, ieri, în timpul procesului de consultări cu partidele politice, organizate de președinta țării, Maia Sandu, candidata PSRM, la funcția de prim-ministru, Mariana Durleșteanu, a anunțat că refuză să mai candideze la această funcție. Ulterior, președinta țării la desemnat drept candidat pe deputatul PAS, Igor Grosu.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!