Purcari anunţă achiziţia producătorului de struguri Vinoteca Gherasim Constantinescu

09 Dec. 2021, 04:36
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
09 Dec. 2021, 04:36 // Actual //  bani.md

Crama Ceptura, societate deţinută în totalitate de Purcari Wineries (simbol bursier WINE) a anunţat astăzi achiziţia a 100% din Vinoteca Gherasim, localizată în comuna Merei, judeţul Buzău, potrivit unui document publicat la Bursa de Valori Bucureşti.

Fondat în 1999, Vinoteca este un producător de struguri din zona viticolă Dealu Mare, cu terenuri în proprietate de 72,6 ha, dintre care 50,2 ha de vie în rod. Noua podgorie va fi integrată în activitatea operaţională a Cramei Ceptura, situată în apropiere.

”Achiziţia Vinotecii Gherasim Constantinescu va asigura Crama Ceptura cu struguri cu DOC Dealu Mare şi va susţine cererea în creştere pentru vinurile noastre. Am achiziţionat peste 50ha de podgorii de înaltă calitate şi avem suplimentar 22ha de teren pentru extindere ulterioară. Anul acesta plantaţia a produs o recoltă excepţională ca volum şi calitate. Suntem entuziasmaţi de această achiziţie, întrucât nu este o regiune mai bună în România pentru vinurile roşii decât Dealu Mare”, spune Victor Bostan, Director General al Purcari Wineries.

Purcari a încheiat primele nouă luni din 2021 cu un profit net de 39,8 milioane de lei, în creştere cu 55% faţă de aceeaşi perioadă din 2020, în timp ce veniturile au avansat cu 20% la 166,5 milioane de lei, reiese din raportul financiar al companiei.

Acţiunile WINE, incluse în indicele de referinţă al bursei locale, BET, au încheiat şedinţa de tranzacţionare de astăzi cu un plus de 2,77%, pe tranzacţii de aproape 400.000 de lei.
În 2021, acţiunile s-au apreciat cu 35%, la un rulaj de 142,1 milioane de lei. Capitalizarea ajunge la 594 de milioane de lei, conform datelor BVB.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!