Putin a ieşit din vizuină: comentează sancţiunile impuse de Occident

18 Iul. 2022, 15:44
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
18 Iul. 2022, 15:44 // Actual //  bani.md

Rusia nu-şi schimbă planurile, deşi războiul care a provocat o criză economică şi umanitară în lume.

Preşedintele rus Vladimir Putin a spus că sancţiunile anti-ruse sunt o provocare uriaşă pentru ţară. A mai afirmat că Rusia nu va renunţa, dimpotrivă, se va dezvolta şi mai intens, relatează agenţia rusă Interfax.

„Este clar că aceasta este o mare provocare pentru ţara noastră, dar nu numai că nu vom renunţa, dimpotrivă vom căuta intens şi competent noi soluţii. Vom folosi eficient rezervele tehnologice suverane existente, dezvoltarea companii naţionale inovatoare”, a spus Putin, vorbind la Consiliul pentru Dezvoltare Strategică şi Proiecte Naţionale.

Estimările analiştilor independenţi, anume că Rusia se va prăbuşi economic în câteva luni de la invazie, nu s-au adeverit, însă UE se gândeşte să implementeze un nou set de sancţiuni.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!