Putin răspunde cu aceeași monedă. Moscova îi interzice lui Joe Biden să intre în Rusia

15 Mart. 2022, 17:59
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
15 Mart. 2022, 17:59 // Actual //  MD Bani

Rusia a impus sancțiuni asupra președintelui american Joe Biden, secretarului de stat Antony Blinken și altor oficiali americani, a anunțat Ministerul rus de Externe, transmite CNN.

„Ca răspuns la o serie de sancțiuni fără precedent din 15 martie a acestui an, „lista de blocare” a Rusiei îi include, pe baza reciprocității, pe președintele Joe Biden, secretarul de stat Antony Blinken, secretarul apărării Lloyd Austin și șeful Statului Major Mark Milley, precum și un număr de șefi de departamente și personalități americane cunoscute”, se arată într-un comunicat. 

Pe lista persoanelor sancționate se numără și fostul secretar de stat Hillary Clinton.

De asemenea, Ministerul rus de externe a precizat totuşi că menţine relaţiile oficiale cu Washingtonul şi, dacă va fi nevoie, va face în aşa fel încât să se poată desfăşura contacte cu persoanele de pe acea listă, potrivit Agerpres.

Amintim că, după ce Rusia a invadat Ucraina, țara s-a ales cu o listă de sancțiuni, în urma căreia s-a pomenit izolată. Una dintre cele mai importante sancțiuni este excluderea a șapte bănci importante din sistemul SWIFT.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!