Putin se gândește cum să îngenuncheze enclava transnistreană?! Tiraspolul nu știe dacă Gazprom va mai livra gaz

20 Oct. 2023, 13:48
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
20 Oct. 2023, 13:48 // Actual //  bani.md

Malul stâng nu poate supraviețui fără banii achitați pentru energie electrică produsă de MGRES, iar malul drept, desigur, are nevoie de o sursă energetică ieftină. Dacă vorbim în termeni de șah, e un pat, un egal-egal cu ambele părți, a declarat Victor Bînzari, directorul Energocom.

„Energocom a avut un contract de achiziție a curentului  cu centrala da la Cuciurgan care a expirat la sfârșitul lunii septembrie. S-a discutat și se mai discută semnarea unui contract pe un termen mai lung de până la sfârșitul anului 2024. În primul rând este vorba de previzibilitate pentru noi, însă deocamdată nu este o decizie. Se așteaptă niște confirmări, pentru că centrala de la Cuciurgan nu are certitudinea că va primi gaz și din acest motiv s-a mai luat o luna pentru a primi confirmările necesare (Gazprom n.a). În octombrie se așteaptă acel document care le va garanta livrarea de gaze”, a explicat Bînzari într-un podcast de la Europa Liberă.

Bînzari susține că Energocom nu cumpără curent doar dintr-o singură sură. „Cumpărăm sau de la OPCOM din România sau din Ucraina care au livra cantități necesare. (…) Însă în perioada rece a anului, în sezonul de încălzire, crește producția de energie livrată de CET-uri, care împreună cu eolienele și fotovoltaicele ajunge la 40% din necesar”.

Contractul prevede ca MGRES, centrala electrică situată în regiunea Transnistria prevede furnizarea a  aproximativ 85% necesarul de energie electrică pentru consumatorii de pe malul drept al Nistrului. Restul energiei necesare este asigurat din surse regenerabile, centralele de cogenerare și prin contracte cu producători din România, Ucraina și de pe bursa OPCOM din România.

Anterior, ministrul Energiei, Victor Parlicov susținea că decizia de prelungire a contractului pentru o luna martie are ca scop pregătirea pentru negocieri pe termen lung și menținerea continuității furnizării de energie electrică în regiunea de est a țării.

În prezent, Chișinăul cumpără energie electrică de la Cuciurgan la un preț de 66 de dolari per MW/h.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!