Putin turbă de furie! Maia Sandu l-a sfidat. A refuzat să participe la summitul CSI de la Sankt Petersburg

27 Dec. 2022, 17:31
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
27 Dec. 2022, 17:31 // Actual //  bani.md

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a preferat să nu participe la summit-ul Comunității Statelor Independente (CSI) de la Sankt-Petersburg. Evenimentul se desfășoară în aceste zile, iar refuzul Maiei Sandu de a participa a fost comentat de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Decizia vine în contextul relațiilor din ce în ce mai tensionate dintre Moscova și Chișinău.

Summitul Informal al Comunității Statelor Independente se desfășoară în aceste ziule la Sankt Petersburg, în Rusia, fără prezența reprezentanților Republicii Moldova. Republica Moldova și-a suspendat participarea la reuniunile CSI, deși nu s-a retras din organizație.

La reuniunea din Sankt-Petersburg sunt prezenți președinții Rusiei, Belarus, Azerbaidjanului, Kazahstanului, Tadjikistanului, Turkmenistanului, Uzbekistanului, Kîrgîzstanului și prim-ministrul Armeniei. Potrivit presei din Rusia, în cadrul acestei reuniuni organizată pe finalul anului se va face bilanțul pentru anul 2022 și se vor stabili direcțiile de cooperare pentru viitor.

Întrebat despre absența Maiei Sandu de la această reuniune, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Republica Moldova preferă să nu participe la summit-urile CSI, alături de Rusia.

„Maia Sandu însăși a vorbit recent despre acest subiect și a spus că, reieșind din convingerile sale pragmatice, Republica. Moldova preferă să nu se retragă din cadrul CSI. În același timp, se știe că ea nu va participa la summit-ul CSI”, a spus Dmitri Peskov.

Anterior, ministrul de Externe, Nicu Popescu declara că Republica Moldova renunță să mai participe la reuniunile CSI.

„În Republica Moldova încă există o legătura simbolică a apartenenței formale la spațiul fostei Uniuni Sovietice, însă țara noastră semnalează un dezacord total cu tendințele care se manifestă în acest spațiu. La modul practic, Republica Moldova și-a suspendat participarea la reuniunile CSI. Nu participă în aceste reuniuni regulate”, spunea Popescu.

Dominată de Rusia, CSI a fost înființată în 1991, când liderii de atunci ai Federației Ruse, Ucrainei și Republicii Belarus au denunțat în acorduri semnate în Pădurea Belaveja Tratatul Uniunii Sovietică, organizația fiind văzută inițial ca o formulă de păstrare a relațiilor tradiționale în fostul spațiu sovietic după destrămarea URSS.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!