Râbnița duduie din nou! Uzina fără autorizație merge la turație maximă, iar Chișinăul ridică din umeri

23 Oct. 2025, 11:55
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
23 Oct. 2025, 11:55 // Actual //  Ursu Victor

Uzina Metalurgică din Râbnița (MMZ) și-a reluat activitatea, deși autorizația privind gestionarea deșeurilor eliberată de Agenția de Mediu a expirat la 20 octombrie 2025, a anunțat membrul Consiliului Energocom, Alexandr Slusari, într-o postare pe Faebook. Potrivit acestuia, unitatea funcționează în prezent fără acte valabile, iar reluarea proceselor industriale s-ar face în afara cadrului legal.

„La 20 octombrie 2025 a expirat autorizația privind gestionarea deșeurilor eliberată pentru MMZ, iar alta nu a fost emisă. Deci, Uzina Metalurgică și-a reluat activitatea ilegal”, afirmă Slusari. El susține că, în aceste condiții, ar trebui blocate toate importurile de deșeuri destinate MMZ, precum și livrările din malul drept al Nistrului, întrucât uzina nu poate legal prelucra materia primă.

Slusari amintește și de promisiunile fostului premier, care, în sezonul rece trecut, a declarat că gazul livrat regiunii transnistrene va fi destinat exclusiv consumatorilor casnici și că industria nu va beneficia de gaz ieftin.

„Toți au uitat de promisiunile fostului prim-ministru, care iarna spunea că nu vom permite ca industria transnistreană să facă dumping folosind gaz ieftin”, a subliniat el.
Membrul Consiliului Energocom solicită Agenției de Mediu și Serviciului Vamal să clarifice dacă au notificat uzina despre interdicția de a activa și dacă au fost luate măsuri pentru a bloca importul de deșeuri metalice către Râbnița.

„Sunt foarte curios dacă Agenția de Mediu a notificat Uzina Metalurgică din Râbnița că aceasta nu are dreptul să activeze, precum și Serviciul Vamal privind interzicerea importului deșeurilor pentru MMZ”, a scris Slusari.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!