Rafinăria unui gigant petrolier, ce livrează o treime din motorina Moldovei, a raportat pierderi de 66 mil. dolari

16 Nov. 2024, 09:19
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
16 Nov. 2024, 09:19 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Rompetrol Rafinare, parte a Grupului KMG International, a raportat o cifră de afaceri brută de 3,57 miliarde de dolari în primele nouă luni din 2024 și un rezultat operațional (EBITDA) de 125 milioane de dolari, conform unui comunicat transmis Bursei de Valori București. Cu toate acestea, pierderile companiei au crescut semnificativ, ajungând la 66,7 milioane de dolari, față de 3,5 milioane de dolari în perioada similară a anului trecut.

Rezultatele au fost influențate de oprirea planificată a rafinăriei Petromidia între martie și mai 2024, precum și de volatilitatea prețurilor materiilor prime și evoluția marjelor de rafinare la nivel internațional.

„Rafinăriile Petromidia și Vega funcționează acum la capacitate optimă, în urma finalizării reviziei generale, care ne asigură eficiență și siguranță operațională ridicate. Activitatea din al treilea trimestru arată un trend ascendent”, a declarat Florian Pop, Directorul General al Rompetrol Rafinare.

Rompetrol Rafinare a livrat aproape 70% din carburanții produși pe piața locală și a realizat exporturi de 701 milioane de dolari, reprezentând aproximativ un milion de tone de produse petroliere. Totodată, compania rămâne unul dintre cei mai mari contribuabili la bugetul de stat, cu 1,12 miliarde de dolari plătite în primele nouă luni din 2024.

În cadrul reviziei generale a rafinăriei Petromidia, compania a investit 85 de milioane de dolari în modernizare, menținând un randament al produselor albe de 86,83%, în creștere față de anul anterior. Pe de altă parte, rafinăria Vega a înregistrat o scădere de 29% în procesarea materiilor prime, ca urmare a fluxurilor reduse din Petromidia.

Rompetrol Rafinare avertizează asupra impactului unei noi inițiative legislative care ar crește taxa pe cifra de afaceri. Compania subliniază că presiunea fiscală afectează capacitatea de investiții și operaționalitatea pe termen lung.

Segmentul de retail a crescut cu 8%, ajungând la 910 mii de tone de carburanți vânduți în România. În schimb, vânzările en-gros au scăzut cu 38%, influențate de nefuncționarea la capacitate maximă a rafinăriei și de concurența cu produsele din afara spațiului comunitar, la prețuri mai scăzute.

Rețeaua de distribuție a ajuns la 1.328 de puncte de comercializare, incluzând stații proprii, stații partenere și stații mobile.

Rompterol este al doilea cel mai mare jucător pe piața petrolieră din Republica Moldova, după Lukoil, cu o pondere de 37% di livrările de motorină și o cantiate de 129 milioane de tone în opt luni ale anului 2024.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!