Război la ANSC. Trei consilieri vor să-l demită pe director, iar directorul vrea să-i „zboare” din funcție pe doi

17 Ian. 2022, 09:34
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
17 Ian. 2022, 09:34 // Actual //  bani.md

Lucruri stranii se întâmplă la Agenția Națională de Soluționare a Contestațiilor, în condițiile în care actualul director Sergiu Merjan vrea să demită doi consilieri , iar trei vor să-l demită pe director.

Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor (ANSC) e o instituție care veghează achizițiile publice. Foarte important. Dar acolo, pe intern, se întâmplă lucruri interesante. De fapt, e chiar război deschis după numirea de parlament a noului Director General al ANSC – 3 luni în urmă”, a susține deputatul PAS, Dumitru Alaiba.

Deputatul care este și președintele Comisiei economie, buget și finanțe spune că pe masa lui sunt două sesizări. „Prima (venită pe 27 decembrie 2021) semnată de Directorul General, care solicită parlamentului revocarea a doi consilieri din ANSC. A doua (venită pe 29 decembrie 2021) semnată de trei consilieri ANSC, care solicită revocarea Directorului General al ANSC”.

Ambele adresări sunt conform legislației. Comisia Economie Buget și Finanțe va audia poziția ambelor părți din această dispută ce nu ar trebui să existe, după care ne vom îndeplini atribuția legală și vom remite parlamentului ambele sesizări”, a punctat Alaiba.

Actualul director, Sergiu Merjan a fost numit la șefia ANSC în data de 28 octombrie 2021.

Concursul a fost anunțat pe 22 septembrie 2021 de către Comisia economie, buget și finanțe, după ce, pe 10 septembrie, Anatolie Zagorodnîi și-a depus cererea de demisie din funcția director al ANSC, iar pe 16 septembrie deputații au votat demisia acestuia.

 

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!