Războiul din Ucraina lovește dur rubla rusească. Forintul ungar şi zlotul polonez au de suferit

08 Mart. 2022, 13:04
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  MD Bani
08 Mart. 2022, 13:04 // Bănci şi Finanţe //  MD Bani

Invazia Ucrainei de către Rusia a declanșat și un război pe pieţele valutare internaţionale. Pe lângă faptul că rubla rusească se prăbușește, forintul ungar şi zlotul polonez au de suferit.

Rubla a pierdut 65% faţă de euro de la declanşarea conflictului, respectiv de la 90 de ruble pentru 1 euro, la 149 de ruble pentru 1 dolar luni, 7 martie 2022.

Din cauza sancțiunilor occidentale rubla este lovită din plin. În încercarea de a evita o prăbuşire totală a rublei, Banca Centrală a Rusiei a dublat dobânda de referinţă de la 9% la 20%. Ruşii încearcă să scoată banii din băncile lor şi să-i transforme în euro sau dolari, dar este o operaţiune aproape imposibilă. Chiar dacă rubla a scăzut cu 65% în câteva zile, analiştii cred că şi aşa cursul valutar este stabilit artificial de către banca centrală. Relaţia Rusiei cu exteriorul este îngheţată, activele băncii centrale, de peste 600 de miliarde de dolari, aflate în străinătate, sunt îngheţate, iar marile companii de energie ruseşti – Gazprom şi Rosfneft – nu pot să-i plătească obligaţiunile de miliarde de dolari care ajung la scadenţă, pentru că nu mai au acces la valuta lor din străinătate.

Investitorii străini care au expunere pe Rusia şi pe companiile ruseşti îşi pot lua adio de la aceşti bani, având în vedere că Putin vrea să le dea ruble în contul creditelor în euro sau dolari. În Rusia valuta practic a fost naţionalizată de către stat, iar companiile sau cetăţenii nu mai pot să iasă din ţară cu valută.

De suferit are și Ungaria, moneda națională, forintul ungar a pierdut 11,3% faţă de euro din momentul începerii conflictului, pe 24 februarie. De la 357 de forinţi pentru 1 euro, cursul a ajuns la 397 de forinţi pentru 1 euro. Înainte să înceapă conflictul, Banca Centrală a Ungariei majorase dobânda de referinţă de la 2,9% la 3,4% în încercarea de a se lupta cu inflaţia, care a ajuns la aproape 8%.

Apropierea de Putin a premierului Ungariei Viktor Orban, a făcut ca Ungaria să devină mai vulnerabilă pe piaţa valutară.

De asemenea, Polonia s-a trezit cu o scădere a zlotului de 9,6% de la începutul conflictului: de la 4, 54 zloţi pentru 1 euro, cursul a ajusn la 4,98 zloţi pentru 1 euro. Polonia are o piaţă valutară liberă şi de aceea zlotul este mai expus atunci când apar crize, mai ales că sumele tranzacţionate pe piaţa valutară a Poloniei, piaţa monetară şi piaţa bursieră sunt cele mai mari din regiune. Fiind o piaţă lichidă, investitorii pot intra şi ieşi mult mai fluid. Dar nici aşa nu prea se explică această scădere a zlotului decât prin poziţia pe care Polonia o are faţă de conflictul din Ucraina. În cazul în care Putin ia în vizor o altă ţintă după Ucraina, Polonia este cea mai aproape.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!