Reacție inedită la criză: Chinezii se îndreaptă în masă către temple, care se specializează și fac profituri-record

14 Iun. 2023, 06:30
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
14 Iun. 2023, 06:30 // Actual //  bani.md

Confruntați cu problemele economice interminabile, locuitorii din China găsesc modalități inedite de a scăpa de stres și se îndreaptă în masă spre templele religioase și spre sediile loteriei.

Renunțarea în China la restricțiile din timpul pandemiei de Covid-19 ar fi trebuit să fie un semnal bun pentru toată lumea. Însă după reluarea puternică a activității, a doua economie a lumii pare să fi intrat în blocaj.

Dezamăgiți de deteriorarea situației economice, tinerii se înghesuie în templele budiste și taoiste și invocă intervenția divină pentru a le proteja locurile de muncă, pentru a-i ajuta să prindă un loc la o școală mai bună sau pentru a se îmbogăți repede, relatează CNN.

Datele publicate în această săptămână arată că exporturile Chinei au scăzut cu 7,5% în luna mai față de anul trecut, mult peste așteptări, pe fondul reducerii cererii globale. Producția s-a contractat din nou luna trecută, iar șomajul în rândurile tinerilor a atins un nivel record.

Rata șomajului în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani a atins în aprilie nivelul record de 20,4%, potrivit statisticilor oficiale. Situația s-ar putea înrăutăți curând, întrucât estimările Ministerului Educației din China anunțau la începutul anului că un număr record de 11,6 milioane de studenți va intra în această vară pe o piață a muncii deja complicată.

Incertitudinea economică a dus la înmulțirea vizitelor în temple și implicit la o creștere a turismului. “Fără școală, fără muncă din greu, doar ardem tămâie” – acest slogan a devenit popular în martie pe rețelele de socializare, exprimând tendința tinerilor chinezi de a căuta o evadare din presiunea societății prin refugierea în rugăciuni ca să aibă noroc.

Tendința de îndreptare către divinitate se reflectă și în datele ridicate ale activității turistice din China în acest an, potrivit unui sondaj realizat în aprilie de site-ul de călătorii Qunar.com și de Xiaohongshu, o aplicație asemănătoare cu Instagram.

Templele diferite atrag credincioși diferiți. Templul Yonghe din Beijing, cunoscut și ca Templul Lama, e un loc popular pentru adepții budismului tibetan, fiind frecventat de cei aflați în căutarea unei cariere reușite sau a succesului financiar. Este templul din China cu cea mai mare creștere a numărului de vizitatori în luna martie și în aprilie, cu 530% mai mulți decât în aceeași perioadă a anului trecut, potrivit Qunar.

Chinezii năvălesc în temple

Oficial, China este o națiune atee, însă recunoaște cinci credințe: budismul, taoismul, protestantismul, catolicismul și Islamul. Primele două sunt o componentă esențială a culturii chineze, cu zeci de mii de temple și mănăstiri răspândite în toată țara.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!