Record de marfă transportată pe cale ferată! Tofilat: Am revenit la nivelul din 2009

19 Ian. 2023, 13:50
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
19 Ian. 2023, 13:50 // Bani și Afaceri //  MD Bani

În anul 2022, Calea Ferată din Moldova (CFM) a reușit să revină la nivelul din 2009 în ceea ce privește transportul de mărfuri. Chiar începând cu luna ianuarie a anului trecut, transportul de mărfuri a crescut considerabil față de 2021, recordul fiind atins în luna august 2022, a declarat directorul Căii Ferate din Moldova, Oleg Tofilat.

În luna august au fost transportate 142,07 milioane tone de mărfuri, fiind urmată de luna aprilie cu 138,36 milioane tone de marfă. Cel mai mult s-au transportat cereale și produse petroliere.

Cererea a început să scadă în toamnă odată cu redeschiderea porturilor din Odessa și din cauza secetei.

„De ce a scăzut cererea? Pentru că s-au deschis porturile din Odessa pentru cereale. O bună parte din industria metalurgică din Ucraina și-a limitat turațiile, Uzina Metalurgică din Galați nu mai avea nevoie de minereu de fier din Ucraina, respectiv, am avut de suferit pe această filieră. De asemenea, seceta de anul acesta a făcut ca să nu avem cerere de transport de cereale din Moldova către piețele de export”, a declarat Oleg Tofilat.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește-ne pe TELEGRAM!

Cel mai slab indicator de transporturi a fost obținut în luna noiembrie. Potrivit directorului CFM, în prezent se duc negocieri pentru a obține fluxuri noi de marfă.

„Sper că acele negocieri pe care le purtăm cu niște parteneri strategici ne vor permite să atragem niște fluxuri importante de marfă”, a adăugat Tofilat.

Potrivit Biroului Național de Statistică, în perioada ianuarie-septembrie 2022, cu mijloacele de transport feroviar, care dețin 19,5% în structura mărfurilor transportate, s-au transportat 2,9 milioane tone de mărfuri, sau cu 26,9% mai mult faţă de ianuarie-septembrie 2021.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!