Reforma administrației publice centrale! 56 de persoane își vor păstra diferența de salariu la transferare

23 Sept. 2021, 21:44
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
23 Sept. 2021, 21:44 // Actual //  MD Bani

Funcționarii sau demnitarii, care vor fi transferați într-o funcție similară sau avansată, urmare a reorganizării administrației publice centrale de specialitate li se vor garanta diferența de salariu, în cazul în care acesta va fi mai mic decât salariul mediu lunar calculat până la transferare. Un proiect de lege în acest sens a fost votat astăzi în plenul Parlamentului de către deputați în prima lectură, scrie Realitatea.md.

La 6 august, deputații au votat hotărârea pentru aprobarea listei ministerelor, document ce prevede ca Guvernul, în termen de 3 luni, va reorganiza structura organelor centrale de specialitate ale administrației publice și va prezenta Parlamentului propuneri privind aducerea legislației în vigoare în concordanță cu noua structură.

Astfel, în contextul restructurării administrației publice centrale de specialitate prin separarea unor ministere, 56 de persoane vor fi transferate către ministerele nou-create, urmând să beneficieze de plata diferenței de salariu în sumă de la 100 de lei, până la 6 132 de lei lunar.

Implementarea proiectului nu necesită cheltuieli suplimentare de la bugetul de stat, susțin responsabilii, deoarece mijloacele financiare pentru plata salariilor personalului respectiv sunt planificate în Legea bugetului de stat pentru anul 2021.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!