Relansarea economică a Moldovei. Consumul este rege

14 Oct. 2021, 07:09
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
14 Oct. 2021, 07:09 // Actual //  bani.md

Redresarea cererii interne și relansarea activității economice în sectorul real au favorizat creșterea economiei Republicii Moldova de la începutul anului 2021, susține Ministerul Economiei.

Astfel, în prima jumătate a anului, PIB-ul s-a ridicat la 104,2 miliarde de lei, cu 11,7% mai mult decât în aceeași perioadă a anului 2020. Dinamica pozitivă a fost înregistrată în sectorul producției industriale în 7 luni ale anului 2021 (+13,6%.) și în sectorul transporturilor – în ianuarie-iulie 2021, volumul traficului de mărfuri a crescut cu 9%, a pasagerilor – cu 14,1%.

Pe fundalul crizei, care a afectat Republica Moldova, în 6 luni ale acestui an, activitatea de investiții a crescut semnificativ: investițiile în active pe termen lung au crescut cu 21,8% – până la 10,1 miliarde de lei.

Indicatorii comerțului cu amănuntul cu bunuri și servicii au crescut, iar dinamica comerțului exterior a fost, de asemenea, pozitivă. În același timp, potrivit raportului, există o scădere în sectorul agricol – cu 11,3%, rata inflației în august 2021 față de august 2020 a fost de 4,6%, iar moneda națională s-a depreciat față de dolar cu 2,8 % (față de euro – consolidat cu 1,6%).

Veniturile la bugetul public național s-au ridicat la aproximativ 47 miliarde lei, cu 20,4% mai mult comparativ cu aceeași perioadă din 2020. Rezultatul pozitiv se datorează în mare parte reluării consumului, care a contribuit la o creștere a veniturilor din impozite și taxe pe bunuri si servicii. Salariul mediu în țară a crescut în 6 luni ale anului 2021 cu 13,2% – până la 8 758,6 lei, mărimea medie a pensiilor – cu 12,8% – până la 2 271,45 lei. Numărul șomerilor a scăzut cu 37% în 8 luni ale anului 2021 în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut – până la 21,6 mii de persoane.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!