Republica Moldova, în pericol! Barna: Chișinăul are nevoie de o Românie puternică

15 Feb. 2023, 05:59
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
15 Feb. 2023, 05:59 // Actual //  bani.md

Republica Moldova e în pericol şi are nevoie de o Românie fermă şi politicieni care să nu arunce inconştienţi mesaje confuze, afirmă vicepreşedintele USR Dan Barna.

„Rusia nu scapă nicio ocazie să ameninţe Republica Moldova. O face folosindu-se de vocile oficiale (ministrul de Externe, Serghei Lavrov, de exemplu), dar şi de acţiunile unor politicieni locali aflaţi sub o evidentă influenţă a Kremlinului. Faptul că aceste ameninţări nu sunt doar retorică şi devin realitate a fost confirmat zilele trecute de preşedinta Moldovei. Declaraţiile Preşedintei Maia Sandu privind planul Rusiei de a destabiliza Republica Moldova prin acţiuni violente, atacuri asupra unor edificii ale statului şi luare de ostatici e un semnal cât se poate de clar că Rusia vrea să continue războiul şi în alte state. Iar de data asta poate fi vorba de chiar fraţii noştri de peste Prut”, afirmă Dan Barna.

Vicepreşedintele USR opinează că România mai mult ca niciodată ar trebui să fie alături de Republica Moldova pentru că „are un milion de cetăţeni români cu acte acolo care în orice moment pot cere, legitim, ajutor de la statul român”.

„Iar ai noştri ce fac? Pentru România, stabilitatea regiunii este importantă. A Moldovei cu atât mai mult, în numele relaţiei speciale dintre cele două state şi pentru că ne-am angajat de-a lungul anilor să sprijinim eforturile Chişinăului de a face un pas final în comunitatea europeană. Avem la Chişinău un Preşedinte, Maia Sandu, care demonstrează zilnic că poate menţine ordinea constituţională în vremuri foarte grele pentru Republica Moldova. În acelaşi timp, la Bucureşti e iar criză de anemie a autorităţilor române care, de la dezvăluirea planurilor ruseşti pentru Moldova, nu s-au obosit să comunice ceva ca să nu mai vorbim de întâlnirea cel puţin neinspirată a lui Ciolacu şi Dâncu din noiembrie cu primarul sponsorizat de ruşi din Chişinău. Ce să înţelegă moldoveanul de rând din poza aia? Că omul ruşilor din Moldova e susţinut de cel care se vrea premierul României? În trecut, România a ezitat şi a făcut alegeri proaste când a fost vorba despre relaţia cu Moldova. Hai să ieşim din ziua cârtiţei şi să nu tot repetăm aceleaşi greşeli. Domnule Preşedinte Iohannis, faceţi un mic efort, ieşiţi public şi daţi un mesaj clar de susţinut Moldova. Sunt două ţări care tot aşteaptă să faceţi asta”, încheie Barna.

Preşedintele Maia Sandu a atribuit Administraţiei Rusiei presupuse planuri de provocare a unor “violenţe” în Republica Moldova, subliniind însă că acţiunile nu vor avea succes. “Tentativele Kremlinului de a provoca violenţe în Republica Moldova nu vor funcţiona. Scopul nostru principal este securitatea cetăţenilor şi a statului. Obiectivul nostru este pacea şi ordinea publică în ţara noastră”, a afirmat Maia Sandu. Preşedintele Republicii Moldova a acuzat că scopul acţiunilor ar fi “schimbarea actualei administraţii guvernamentale cu una controlată de Federaţia Rusă”. Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat în urmă cu câteva zile că a informat-o recent pe Maia Sandu despre un presupus plan al Rusiei de “distrugere” a Republicii Moldova.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!