Republica Moldova își dublează importurile de energie nucleară din România

02 Nov. 2024, 10:52
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
02 Nov. 2024, 10:52 // Actual //  Ursu Victor

Începând din luna noiembrie, Republica Moldova va dubla importurile de energie electrică de la centrala nucleară Cernavodă, operată de compania de stat românească Nuclearelectrica. Astfel, Energocom va achiziționa 20 MWh bandă pe zi de la centrala nucleară din România, dublu față de cantitatea importată în luna octombrie, totalizând 14.400 MWh, echivalentul a aproximativ 4% din necesarul lunii.

În plus, Energocom va cumpăra aproximativ 51.625 MWh de pe bursa română OPCOM, destinați în special pentru orele de vârf. Pentru luna noiembrie, Moldova estimează un consum total de 380.000 MWh pe malul drept al Nistrului, din care 53% vor proveni de la centrala termoelectrică moldovenească din regiunea transnistreană (MGRES), echivalând 202.000 MWh.

De asemenea, 25% din necesar, adică 95.000 MWh, vor fi asigurați de centralele termice din Chișinău și Bălți, iar 4% vor fi furnizați de parcurile și instalațiile de energie regenerabilă, care se estimează că vor genera 16.412 MWh.

Cu toate acestea, Agenția Internațională pentru Energie (AIE) avertizează că Moldova ar putea întâmpina dificultăți în asigurarea necesarului de energie în iarna aceasta, în cazul unei crize de aprovizionare provocate de posibila stopare a tranzitului de gaze rusești prin Ucraina către Transnistria, ceea ce ar limita capacitatea de import de electricitate din România.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!