Republica Moldova poate da lovitura cu exportul de fructe. Cum poate cuceri Europa

03 Mart. 2023, 10:54
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
03 Mart. 2023, 10:54 // Actual //  bani.md

Republica Moldova ar putea exporta de patru ori mai multe fructe în Uniunea Europeană, anunță Delegația UE de la Chișinău

Potrivit ultimelor estimări ale International Trade Centre, merele moldovenești sunt cele mai nevalorificate fructe pentru export în UE, cu un potențial nerealizat de $42,1 milioane.

Germania este țara cu cea mai mare potențială cerere de fructe moldovenești, unde ar putea fi exportate produse în valoare de $35 milioane.

Dintre toate fructele crescute în Republica Moldova, în UE se mai caută în special:

– struguri de $27,1 milioane;

– prune proaspete de $11,2 milioane;

– prune uscate de $6,9 milioane

UE și Republica Moldova au semnat un acord de asociere în iunie 2014, iar acordul a intrat pe deplin în vigoare din iulie 2016. Zona de liber schimb aprofundată și cuprinzătoare (DCFTA) face parte integrantă din acord. Aceasta reduce tarifele cu care se confruntă întreprinderile europene atunci când exportă în Moldova și eficientizează procedurile vamale. În plus, acordul facilitează și mai mult comerțul prin apropierea progresivă a legislației, normelor și procedurilor Republicii Moldova, inclusiv a standardelor, de cele ale UE.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!