Respectăm sau nu măsurile de protecție după vaccinare? Cum se explică cazurile de COVID-19 după imunizare

16 Mart. 2021, 15:12
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
16 Mart. 2021, 15:12 // Actual //  MD Bani

Într-o conferință de presă la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, profesorul universitar Ninel Revenco, coordonator al Grupului național de comunicare privind vaccinarea, a menționat că respectarea măsurilor de siguranță precum purtarea măștii, păstrarea distanței sociale și spălarea mânilor vor fi în continuare respectate.

Potrivit lui, vaccinurile administrate împotriva COVID-19 nu conțin în sine virusul SARS-CoV-2. Iar, caccinurile anti-COVID nu induc, nu provoacă și nici nu declanșează boala.

„Vaccinurile sunt sigure și eficiente. Odată ce pacientul a fost vaccinat, în perioada post-vaccinală, trebuie respectate măsurile de protecție pentru a nu se infecta. Noi, după prima injectare, nu suntem protejați de această maladie, suntem doar în proces de a forma anticorpi. Chiar și după al doilea rapel, când deja suntem vaccinați, tot vom respecta aceste reguli de aur precum distanța socială, spălatul mâinilor și purtatul măștii”, a declarat Ninel Revenco.

Epidemiologul ANSP, Laura Țurcan, a menționat  că în Republica Moldova, au fost înregistrate 4 cazuri de infectare cu Covid-19 după imunizare (în perioada 2-16 martie). Persoanele au fost vaccinate în perioada de incubație, când nu știa că sunt infectate. Această perioadă poate varia între 2 și 10 zile, explică Laura Țurcan.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!