Revolut a ajuns „decacorn”, la o valoare de 33 miliarde dolari. Totuși, nu este cel mai valoros startup din Europa

27 Iul. 2021, 10:59
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
27 Iul. 2021, 10:59 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Startup-ul financiar Revolu, a ajuns „decacorn”, valoarea sa fiind estimată la 33 de miliarde de dolari, în urma unei noi runde de investiții, dar nu este totuși cel mai valoros startup din Europa, scrie startupcafe.ro.

Potrivit Reuters, runda obținută acum de Revolut se ridică în jurul a 800 de milioane de dolari și este condusă de fondul de investiții japonez SoftBank Vision și compania americană de investiții Tiger Global Management.

În urma acestei finanțări, Revolut devine „decacorn”, adică un startup evaluat la cel puțin 10 miliarde de dolari în urma unei investiții înainte de listarea pe bursă. În 2020, fintech-ul londonez fusese evaluat la 5,5 miliarde de dolari, în urma unei runde de investiții de 500 de milioane de dolari, conduse de americanii de la TCV. Astfel, într-un an, Revolut își crește valoarea de 6 ori.

În cei 6 ani de existență, aplicația financiară ajunge la investiții de circa 1,8 miliarde de dolari.

Revolut va folosi noua finanțare pentru investiții în marketing, dezvoltare de produs și extindere internațională – a declarat directorul financiar (CFO) al companiei, Mikko Salovaara, citat de CNBC.

Nici chiar la această evaluare impresionantă, de 33 de miliarde de dolari, Revolut nu a ajuns cel mai mare startup din Europa. Un alt fintech conduce clasamentul celor mai valoroși „unicorni” europeni: platforma suedeză Klarna.

Din anul 2015 pe piață, Revolut a rămas pe pierderi în tot acest timp. În 2020, pierderea totală cuprinzătoare a companiei a fost de 168 de milioane de lire sterline (233 de milioane de dolari), cu 57% mai adâncă decât în anul anterior.

În anul 2020, Revolut a atins pragul de 15 milioane de clienți, dintre care 14,5 milioane sunt persoane fizice și 500.000 sunt cu conturi de business, conform bilanțului său.

Revolut a fost fondat în anul 2015, la Londra, de Nikolay Storonsky și Vlad Yatsenko.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!