Revoluție pe piața energiei! Moldova intră în jocul european al electricității prin OPEM

30 Iun. 2025, 12:58
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
30 Iun. 2025, 12:58 // Actual //  Ursu Victor

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat desemnarea companiei „Operatorul Pieței de Energie M” SRL (OPEM) drept operator desemnat al pieței energiei electrice (OPEED), responsabil de integrarea Republicii Moldova în mecanismele regionale de tranzacționare pentru ziua următoare (PZU) și pe parcursul zilei (PPZ).

Potrivit hotărârii publicate miercuri, OPEM – subsidiară a operatorului bursier român OPCOM – îndeplinește toate cerințele tehnice și legale pentru administrarea platformelor de tranzacționare și pentru asigurarea compensării și decontării fluxurilor de energie. Decizia ANRE deschide calea unei cuplări internaționale a pieței moldovenești, măsură care ar trebui să sporească concurența, să stabilizeze prețurile și să permită o folosire mai eficientă a resurselor energetice disponibile în regiune.

OPEM operează sisteme compatibile cu standardele europene și are canale securizate de schimb de date cu operatorul de transport „Moldelectrica”. Compania respectă principiile de confidențialitate și nediscriminare și a semnat un memorandum de cooperare cu Agenția pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Energie (ACER), dar și  menține contabilitate separată pentru activitățile reglementate, asigurând trasabilitatea costurilor și a fluxurilor financiare.

Integrarea tehnică a platformelor moldovenești în sistemele regionale de piață urmează să fie coordonată de OPEM, Moldelectrica și partenerii europeni. Primele tranzacții transfrontaliere pe segmentele PZU și PPZ sunt așteptate în prima jumătate a anului 2026.

ANRE subliniază că desemnarea OPEM reconfirmă angajamentul Moldovei de a-și alinia piața energiei la standardele Uniunii Europene și de a asigura un cadru „echidistant, riguros și orientat spre consumator”.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!