Rusia a „stropit” vinul european cu taxe! Importurile din UE s-au înjumătățit

24 Mart. 2025, 16:12
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
24 Mart. 2025, 16:12 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Importurile de vin din țările Uniunii Europene în Rusia au fost în scădere în luna ianuarie 2025, ca urmare a introducerii de către guvernul rus a unor taxe vamale majorate pentru produsele provenite din „țări neprietenoase”. Potrivit datelor Eurostat, citate de RIA Novosti, în ianuarie au fost importate doar 6.500 de tone de vin, față de 13.300 de tone în aceeași lună a anului trecut — o scădere de peste 50%.

Valoarea totală a vinului livrat s-a redus cu aproape 40%, ajungând la 25,3 milioane de euro, față de 41,2 milioane de euro în ianuarie 2024.

Cea mai mare scădere a fost înregistrată în cazul Italiei, care a fost unul din principalii furnizori de vin european pentru Rusia: exporturile au scăzut de 2,9 ori, până la 2.300 de tone. Importurile din Germania s-au redus cu mai mult de jumătate, la 543 tone, iar cele din Spania — la 438 tone. Polonia a vândut Rusiei 683 de tone, cu 1,8 ori mai puțin decât în urmă cu un an, iar Portugalia a redus livrările cu 1,4 ori, până la 713 tone.

Pe de altă parte, câteva state europene au crescut exporturile către Rusia. Franța a majorat livrările cu peste 40%, atingând 119 tone în ianuarie, iar Letonia a crescut cu 7,3%, până la 191 tone. Bulgaria, care în ianuarie anul trecut nu exportase deloc vin în Rusia, a livrat acum 27 de tone.

În contextul războiului din Ucraina, Rusia a majorat de mai multe ori taxele vamale pentru vinurile din statele considerate „neprietenoase”. În iulie 2023, taxa vamală a crescut de la 12,5% la 20% din valoarea produsului (dar nu mai puțin de 1,5 dolari/litru), iar în august 2024 – la 25%, cu un minim de 2 dolari/litru.

Per ansamblu, în anul 2024, importurile de vin din UE în Rusia au scăzut cu o treime, până la 160.600 de tone, în valoare de 532 milioane de euro.

Ca efect, între februarie 2024 și februarie 2025, prețul vinurilor importate pe piața rusă a crescut în medie cu 40%, potrivit datelor companiei de distribuție Fort, citate de Kommersant. Potrivit directorului executiv al companiei, Alexander Lipilin, pe rafturile magazinelor din Rusia aproape că nu se mai găsesc vinuri din țări „neprietenoase” sub 1.000 de ruble sticla.

Ca reacție, importatorii ruși s-au reorientat către piețe din afara Uniunii Europene. Fort a crescut importurile din Chile, Argentina și Africa de Sud cu 30%, unde taxa de import este menținută la 12,5%. De asemenea, compania a început colaborarea cu furnizori din Turcia, Grecia, Siria și Cipru.

Grupul Ladoga, un alt mare distribuitor de băuturi alcoolice în Rusia, a raportat scumpiri ale vinurilor importate între 10% și 50%, cele mai mari creșteri fiind pentru vinurile din țările „neprietenoase”. Totodată, vânzările de vinuri din America Latină au crescut cu 55,8%, iar cele din Georgia, cu 6,4%. Dacă în 2023 trei țări UE (Italia, Spania și Franța) se aflau în topul furnizorilor Ladoga, în 2024 au rămas doar Italia și Spania.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!