Rusia în agonie! Moscova anunță că își retrage armata din zona Kiev și Cernihiv

29 Mart. 2022, 17:19
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
29 Mart. 2022, 17:19 // Actual //  bani.md

Ministrul adjunct al Apărării de la Moscova Alexander Fomin a anunțat azi că armata rusă se va retrage din zona Kiev și Cernihiv. Numai că situația din teren este cu totul alta, decizia luată fiind singura normală din punct de vedere militar, și asta după ce Rusia a pierdut foarte multă tehnică militară și soldați în cele două zone.

Alexander Fomin, ministrul adjunct la Ministerul Forțelor Armate a declarat că Rusia a luat această decizie pentru a „crește încrederea reciprocă pentru negocierile viitoare, pentru a conveni și a semna un acord de pace cu Ucraina”.

Statele Unite observă că armata rusă a început reducerea activităţilor militare la periferia oraşului Kiev şi retragerea unor unităţi tactice, afirmă oficiali de la Washington, imediat după ce Rusia a anunţat această decizie.

Rusia a început retragerea anumitor unităţi din zona Kievului, inclusiv batalioane tactice. De asemenea, trupele ruse par să se retragă din nordul Ucrainei, concentrându-se în schimb pe menţinerea ocupaţiei asupra zonelor din est şi sud, au declarat, sub protecţia anonimatului, doi oficiali americani citaţi de postul de televiziune CNN.

Unul dintre oficialii americani avertizează însă să armata rusă probabil va continua atacurile cu avioane, rachete şi obuze în zonele din care se retrage. În plus, trupele ruse ar putea reveni în aceste zone.

Ministerul rus al Apărării a anunţat marţi, în contextul negocierilor din oraşul turc Istanbul, reducerea semnificativă a operaţiunilor militare la periferia Kievului şi în oraşul Cernigău (Cernihiv), situat în nordul Ucrainei. “Negocierile pe tema unui acord privind neutralitatea şi privind statutul non-nuclear al Ucrainei intră într-o etapă practică; pentru creşterea încrederii, s-a decis reducerea în mod radical a activităţilor militare în direcţia oraşelor Kiev şi Cernigău (Cernihiv)”, a declarat, la Istanbul, adjunctul ministrului rus al Apărării, Aleksandr Domin. Şeful delegaţiei ruse, Vladimir Medinski, a anunţat, potrivit cotidianului Le Figaro, că au avut loc “discuţii substanţiale” cu partea ucraineană.

Un oficial militar rus a semnalat, vineri, că Administraţia Vladimir Putin analizează posibilitatea limitării operaţiunilor militare doar la regiunile separatiste Lugansk şi Doneţk, ceea ce ar însemna o reducere a amplorii ofensivei militare.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!