Rusia pierde teren pe piața de petrol: exporturile scad drastic și veniturile sunt în declin

26 Nov. 2024, 15:20
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
26 Nov. 2024, 15:20 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Livrările de petrol rusesc prin marile au scăzut la 3,12 milioane de barili pe zi, cel mai mic nivel din ultimele două luni. Veniturile Rusiei din exportul de petrol maritim pentru săptămâna 18-24 noiembrie s-au ridicat la 1,328 miliarde de dolari, o valoare mai mică decât media din săptămânile anterioare, noteazî Bloomberg.

Scăderea se datorează unei reduceri semnificative a achizițiilor din partea Indiei, iar exporturile de petrol brut din porturile rusești de pe coasta de vest a țării au scăzut cu 25% în ultimele două săptămâni, comparativ cu nivelul mediu din luna octombrie. În perioada 17-24 noiembrie, 27 de tancuri au transportat 20,5 milioane de barili de petrol rusesc, iar livrările zilnice au fost de 2,93 milioane de barili, în creștere față de 2,83 milioane de barili în săptămâna precedentă. Totuși, comparativ cu săptămâna 20-27 octombrie, livrările erau de 3,54 milioane de barili pe zi.

Datele sugerează o scădere semnificativă a livrărilor, cea mai mare de la jumătatea lunii iulie, cu o reducere de 150.000 de barili pe zi. În medie, în perioada 17 noiembrie, exporturile s-au ridicat la 3,12 milioane de barili pe zi, iar pentru întregul an 2024, livrările sunt mai mici cu 1,7% față de media din 2023.

Livrările de petrol către Asia au scăzut la 2,76 milioane de barili pe zi, din care 1,4 milioane de barili sunt direcționați către China. Livrările către India au scăzut, ajungând la 960.000 de barili pe zi, comparativ cu 1,39 milioane de barili în perioada similară din octombrie.

Aceste scăderi semnificative subliniază impactul reducerii cererii și a modificărilor fluxurilor comerciale globale asupra economiei rusești, iar veniturile din exportul de petrol au fost mai mici decât în săptămânile anterioare.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!