S-a zis cu „zgârie norii” din Chișinău! Deputații se iau la trântă cu cei care construiesc ilegal

09 Iun. 2022, 17:43
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
09 Iun. 2022, 17:43 // Actual //  bani.md

În Republica Moldova se construiește ca în pădure. Se emit documente pentru blocuri cu cinci etaje, dar dezvoltatorul ridică nouă. Avem foarte multe astfel de exemple. De aceea statul are menirea să elaboreze cadrul legal, a declarat deputatul PAS, Vladimir Bolea în cadrul ședinței Parlamentului la aprobarea legii cu privire la calitatea construcțiilor.

Potrivit deputatului, statul joacă ca în filmul cu proștii în care statul este prostul. „Cele mai mari încălcări se produc la eliberarea actelor permisive. Or, cele mai multe construcții ilegale sunt în Chișinău. De exemplu la Durlești construcțiile au câte 9-10 etaje asta în timp ce documentație este emisă pentru doar câteva etaje”, a exemplificat Bolea.

Sistemul calității în construcții va fi îmbunătățit. Deputații au aprobat, în prima lectură, proiectul de modificare a Legii privind calitatea în construcții și Legii privind autorizarea executării lucrărilor de construcție.

Modificările se referă la calitatea în construcții, autorizarea executării lucrărilor de construcție și la reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător. Obiectivul PROIECTULUI de lege constă în completarea cadrului normativ cu prevederi referitoare la Comitetele tehnice specializate în domeniul construcțiilor, pentru a reflecta activitatea acestora în procesul de elaborare a documentelor normative.

Totodată, proiectul stabilește că termenul de garanție post recepție pentru lucrările de construcție va fi de cinci ani. Această reglementare va fi prevăzută expres, în contextul obligațiilor executanților lucrărilor de construcție, dar și a răspunderii patrimoniale a agenților economici, prin prisma termenului de remediere a viciilor.

Se  propune stabilirea termenului de 5 zile lucrătoare pentru emiterea acordurilor pentru activități de proiectare și de coordonare a documentației de proiect de către operatorii de rețea, în condițiile lipsei refuzului argumentat și motivat.

De asemenea, proiectul prevede aprobarea tacită în caz de depășire a termenilor legali la emiterea acordurilor scrise pentru activități de proiectare, precum și de coordonare a documentației de proiect de către operatorii de rețea, în condițiile lipsei refuzului argumentat și motivat. Totodată, aprobarea tacită nu scutește de răspunderea pentru încălcarea prevederilor normativelor în construcții la efectuarea lucrărilor de proiectare și construcție.

Principiul aprobării tacite ar putea fi exclus din proiect în cea de-a doua lectură.

Se propune ca documentul să intre în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Guvernul, în termen de șase luni de la data intrării în vigoare a acestuia, va aduce actele sale normative în concordanță cu noul act legislativ.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!