Salariu de 40.000 de lei. TOP cele mai plătite locuri de muncă vacante în Republica Moldova

23 Mart. 2023, 17:11
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
23 Mart. 2023, 17:11 // Actual //  MD Bani

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) a publicat un TOP al celor mai plătite locuri de muncă vacante în Republica Moldova. Topul a fost realizat în baza ofertelor agenților economici.

Cel mai plătit loc de muncă este oferit de compania ISIGHT PARTNERS S.R.L. din mun. Chişinău (până la 40 mii lei) pentru poziţia de programator. Ce interesați de acest loc de muncă au nevoie de cunoştinţe aplicabile în domeniul de operare cu privire la utilizarea sistemului Backend, crearea codurilor, programelor şi bibliotecilor, optimizarea aplicaţiilor. De asemenea, sunt necesare cunoștințe de limba engleză la nivel avansat. 

Un salariu de până la 40.000 de lei mai oferă și compania Marcodor S.R.L. din  mun. Chişinău pentru poziţia de dezvoltator software. Cerinţele angajatorului sunt atribuite utilizării limbajelor de programare  (Front-end, JS, EXT, VUE, Delphi, Php Developer).

Salarii de până la 30 mii lei oferă companiile: JT INTERNATIONAL TRADING S.R.L. din  mun. Chişinău pentru poziţiile de contabil, ANCOM-AGRO S.R.L. din or. Floreşti pentru viitorul conducător auto şi VIITOR SERVICE S.R.L. din or. Ialoveni pentru poziţia de motorist. 

Remunerări salariale până la 25 mii lei oferă companiile: MODERN SISTEM S.R.L. din mun. Chişinău pentru poziţiile de consultantîn tehnologia informației și comunicațiilor, ISIGHT PARTNERS S.R.L din mun. Chişinău reprezentant tehnico-comercial şi DANSICONS S.R.L. din mun. Chişinău pentru poziţia de dulgher.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Companiile din mun. Chişinău MADENA-CONS S.R.L. şi INOXPLUS S.R.L. oferă mai multe locuri de muncă vacante în domeniul industriei pentru poziţia de sudor cu arc electric de argon. Remunerarea salarială este de până la 20 mii de lei.

Mai multe companii din mun. Chişinău: TELLYOU S.R.L., XPLANE RESEARCH S.R.L., S.C. MAGENTA CONSULTING S.R.L. oferă locuri de muncă vacante pentru poziţiile de operatori telefonici cu o remunerare salarială de până la 15 mii de lei.

Locuri de muncă vacante sunt oferite de către PARCUL DE TROLEIBUZE NR. 3 din mun. Chişinău pentru poziţiile de conducător/conducătoare de troleibuz. Remunerarea salarială oferită de angajator este de 12000 – 13900 mii de lei.

Compania Î.C.S. LEAR CORPORATION S.R.L. din mun. Ungheni oferă cele mai multe locuri de muncă vacante pentru poziţiile de cusător, salariul oferit este de până la 12 mii de lei.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!