Șampanie contaminată cu ecstasy, vândută online în mai multe state UE. Cum o poți recunoaște

08 Mart. 2022, 11:20
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
08 Mart. 2022, 11:20 // Actual //  MD Bani

Un lot de șampanie ce poate conține cantități mortale de ecstasy a fost semnalat în mai multe state europene. Mai multe persoane au avut de suferit, unele ajungând la spital cu complicații. Din păcate, o persoană a murit. În prezent, autoritățile pentru siguranța alimentară sunt acum în alertă.

Este vorba despre șampania de lux ”Moët & Chandon Imperial Ice 3l”. Băutura se află acum în vizorul autorităților după ce, într-un lot din au fost descoperite cantități foarte periculoase de ecstasy. În ultimele săptămâni, o persoană a murit și cel puțin 11 s-au intoxicat după ce au consumat din acest lot.

Producătorul LVMH Moët Hennessy Louis Vuitton, un conglomerat european specializate în mărci de lux, a avertizat autoritățile din Olanda asupra situației, precizând că nu știe cum a ajuns drogul în șampanie.

Mai multe sticle din lotul LAJ7QAB6780004, cumpărate online, au fost contaminate cu MDMA (ecstasy), subtanță care poate fi mortală chiar și în cantități foarte mici.

În avertizarea oficială transmisă de autoritățile pentru siguranța alimentară din Luxemburg, unul dintre statele UE care monitorizează atent situația, se precizează că șampania din lotul infectat nu face spumă, are o culoare mai închisă și un miros specific de lichior de anason. Din exterior, singurul indiciu este numărul lotului. Chiar și o cantitate foarte mică poate fi mortală, potrivit acestei alerte.

Din păcate, oficialii nu pot preciza câte sticle din lotul periculos mai sunt în acest moment pe piață și nici dacă alte băuturi ale aceleiași mărci ar putea sau nu conține substanțe periculoase. Nu a fost anunțat nici numele magazinului sau magazinelor online de unde a fost achiziționată băutura care a dus la decesul unei persoane.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!