Scandalos! Directorul Lagardere, care vrea să preia magazinele lui Șor de la aeroport, încolțit de justiția franceză

30 Apr. 2024, 12:26
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
30 Apr. 2024, 12:26 // Actual //  bani.md

Arnaud Lagardère, directorul general al grupului francez cu același nume, care vrea să preia spațiile comerciale de la Aeroportul Chișinău, a fost pus sub acuzare în Paris în legătură cu anchete privind finanțarea stilului său de viață luxos și cheltuielile personale. După o zi de interogatoriu, Lagardère a fost inculpat pentru difuzarea de informații false sau înșelătoare, cumpărarea de voturi, abuz de bunuri sociale și abuz de putere, precum și pentru nedepunerea declarațiilor fiscale, scrie REUTERS.

El a fost plasat sub control judiciar cu interdicție de administrare și trebuie să depună o garanție de 200.000 de euro. Ancheta judiciară a fost deschisă în aprilie 2021, în urma unei plângeri a fondului Amber Capital și a două sesizări de la Autoritatea Piețelor Financiare și Înaltul Consiliu al Comisariatului pentru Conturi.

Ancheta vizează presupusa finanțare a stilului de viață și a cheltuielilor personale ale lui Lagardère, utilizând fonduri din societățile Lagardère SAS și Lagardère. Aceste cheltuieli, între aprilie 2009 și decembrie 2022, ar fi inclus plata chiriei pentru imobilele ocupate și alte avansuri în contul curent.

Arnaud Lagardère a moștenit imperiul construit de tatăl său, Jean-Luc Lagardère, în 2003. În deceniul următor, a vândut mai multe companii media și a renunțat la formatul de societate pe acțiuni, ceea ce a dus la preluarea controlului de către familia Bolloré și gigantul Vivendi în 2023.

Dosarul mai include o adunare generală a grupului din mai 2018, în care Qatarul, acționarul majoritar, și-a schimbat votul în ultimul moment, ceea ce a avut consecințe asupra guvernanței. Incidentul a avut loc în contextul luptei de influență între Vincent Bolloré și Bernard Arnault, CEO al LVMH și cel mai bogat om din Franța, care l-a susținut pe Arnaud Lagardère.

Compania Lagardere este interesată de preluarea spațiilor comerciale de la Aeroportul Chișinău. Acesta a participat la două licitații, dar nu a reușit să-și adjudece spațiile comrciale din lipsă de competitori. Agenția Proprietății Publice a declarat că urmează o a treia licitație, iar în cazul lipsei competitorilor, autoritatea va  desemna câștigotor pe compania care va participa.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!