Scandalul datorilor de la Apă Canal! Doar șefii rămân pe întuneric

02 Feb. 2023, 11:20
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
02 Feb. 2023, 11:20 // Actual //  bani.md

Într-un comunicat de presă Premier Energy susține că aprovizionarea cu apă a municipiului Chișinău nu va fi afectată.

„Reieșind din faptul că situația privind stingerea datoriei pentru energia electrică consumată la locurile de consum aflate în gestiunea SA „Apă-Canal Chișinău” nu a suferit schimbări esențiale în sensul soluționării ei și nu au fost propuse soluții reale de plată, compania ÎCS „Premier Energy” a notificat furnizorul de apă despre faptul că se vede nevoită să recurgă pe 2 februarie, 2023, la dreptul său legal de a deconecta instalațiile de utilizare a energiei electrice, pentru a nu admite creșterea în continuare a datoriei”, se arată în mesajul companiei.

Datoria pentru energia electrică a întreprinderii Apă Canal este de 68,6 milioane de lei, ce include și facturi cu termenul de plată expirat, neachitate încă din luna noiembrie, 2022.

Achitările efectuate în ultima perioadă de către SA „Apă-Canal Chișinău” nu acoperă în totalitate nici consumul zilnic de energie electrică, se conturează o perspectivă negativă de creștere esențială a datoriei totale, odată cu emiterea facturilor în luna februarie.

Premier Energy precizează că ambele locuri de consum al energiei electrice preconizate a fi deconectate astăzi vizează doar blocul administrativ al SA „Apă-Canal Chișinău”, nefiind afectat în niciun mod procesul tehnologic de funcționare a sistemelor de apeduct, canalizare și furnizare a agentului termic.

Totodată furnizorul de energie electrică își exprimă speranța că SA „Apă-Canal Chișinău” va găsi în termeni cât mai restrânși soluții eficiente pentru soluționarea problemei stingerii datoriei și a achitării integrale la timp a facturilor curente, pentru depășirea actualei situații dificile ce vizează ambele părți.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!