Scholz a plecat în America de Sud să caute litiu pentru giganții auto Mercedes și Volkswagen

30 Ian. 2023, 05:59
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
30 Ian. 2023, 05:59 // Actual //  bani.md

Cancelarul Olaf Scholz speră ca vizita sa în America Latină din acest weekend să ajute Germania să își asigure provizii suplimentare din litiu de care au nevoie giganții auto Mercedes-Benz Group AG și Volkswagen AG pentru bateriile vehiculelor electrice.

Chile este al doilea cel mai mare furnizor de litiu din lume după Australia și o mare parte din producția sa este în prezent comandată de China. Scholz, care se va întâlni duminică la Santiago cu președintele chilian Gabriel Boric, dorește să aibă o cotă mai mare din litiul livrat, în detrimentul Chinei, scrie Bloomberg.

Guvernul german are pregătită o ofertă imbatabilă în fața celei a Chinei, spun surse familiare cu discuțiile.

Principalele țări dezvoltate, cum ar fi Germania, concurează între ele pentru resurse din ce în ce mai rare, iar accesul la metale și pământuri rare este crucial pentru tranziția către economii mai verzi și mai avansate din punct de vedere tehnologic.
În cursa globală pentru multe dintre mărfuri, China a devenit furnizorul sau procesatorul dominant, ceea ce a atras atenția asupra influenței masive a guvernului de la Beijing.
Germania, care și-a creat o dependență puternică de importurile de combustibili fosili din Rusia în ultimele decenii, încearcă după invazia lui Putin să-și diversifice furnizorii de materiale de care are nevoie economia.

La Buenos Aires, Germania și Argentina au semnat sâmbătă un memorandum de înțelegere care are scopul de a asigura accesul Berlinului la resursele bogate de litiu ale țării.

Doar două companii produc litiu în Chile – Albemarle Corp. cu sediul în SUA și firma locală SQM, în care Tianqi Lithium Corp. din China deține o participație de peste 20%. Ele produc în principal carbonat de litiu, din care peste 90% merge în Asia.

În timp ce Chile și Australia asigură cea mai mare parte a aprovizionării globale cu litiu, China are mai mult de jumătate din întreaga capacitate mondială de a-l prelucra și transforma în produse chimice specializate pentru baterii.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!