Scumpirea carburanților! Cum explică ANRE

12 Iun. 2023, 12:15
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
12 Iun. 2023, 12:15 // Actual //  bani.md

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) informează că ultimele majorări ale prețurilor la carburanți se datorează exclusiv dinamicii cotațiilor Platts pentru produsele derivate din petrol la bursele internaționale, indicator care stă la baza metodei actuale de determinare a nivelului prețurilor.

După o perioadă îndelungată de scăderi, ANRE atestă actualmente o ușoară majorare a valorii cotațiilor Platts, fapt care se reflectă într-o apreciere zilnică a prețurilor de circa 2-9 bani per litru.

De la începutul anului curent, prețul la benzină s-a majorat cu 0,38  lei/litru sau (+1,6%), iar cel la motorină a scăzut cu 4,33 lei/litru sau (-18,32%).

Pentru ziua de mâine, 13.06.2023, prețurile maximale de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard sunt stabilite la nivelul de: 23,70 lei/litru – pentru benzina COR 95 (+03 bani) și 19,31 lei/litru – pentru motorina standard (+03 bani).

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!