Se ieftinește din nou lumina pentru populație? Costul energiei achiziționate de Energocom a scăzut față de august

02 Oct. 2025, 17:00
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
02 Oct. 2025, 17:00 // Actual //  Ursu Victor

În luna septembrie 2025, S.A. „Energocom” a achiziționat aproximativ 322,9 mii MWh de energie electrică, provenită atât din surse interne, cât și din importuri. Prețul mediu ponderat al energiei a fost de 113,96 euro/MWh, mai mic decât în august, când compania plătise în medie 121,17 euro/MWh.

Potrivit datelor prezentate, importurile au reprezentat 80,85% din totalul energiei achiziționate, în timp ce energia livrată de producătorii autohtoni a constituit doar 19,15%.

Din totalul volumelor, 64,65% au fost procurate prin contracte bilaterale cu furnizori și producători din România și Ucraina, iar restul de 16,2% prin intermediul platformelor de tranzacționare BRM și OPCOM.

De la 1 august, consumatorii din centrul și sudul țării achită 3,59 lei/kWh, cu 51 de bani mai puțin față de tariful anterior. Populațai din nordul țării achită 4 lei pentru un kWh, cu 68 bani/kWh mai puțin.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!