Se pregătește marea lovitură pentru premierul Recean? Un deputat BCS sugerează că ar putea fi înlocuit cu Vasile Tofan

14 Mart. 2024, 15:55
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
14 Mart. 2024, 15:55 // Actual //  bani.md

Într-un discurs de la tribuna Parlamentului, deputatul BCS, Adrian Albu a criticat raportul de activitate al premierului Dorin Recean pe care, astăzi, șeful Guvernului l-a prezentat în cadrul Legislativului.

„Cum a plecat premierul din această sală și nu ne ascultă așa să plece și din Guvern, pentru că știu că îl pregătiți de domnul Tofan”, a declarat deputatul BCS Adrian Albu.

Guvernul Recean a fost învestit în data de 16 fevruarie 2023, după ce a fost demis Executivul condus de Natalia Gavrilița.

Vasile Tofan este om de afaceri și Senior Partner și membru al Comitetului de Investiții la Horizon Capital din august 2012, după o carieră atât în consultanță în management, cât și în industrie. La Horizon Capital, Tofan își consolidează experiența în sectoarele de bunuri de larg consum și tehnologie, jucând un rol activ în investițiile companiei în tehnologie.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!