Se redeschide o linie feroviară de graniță între România și Republica Moldova. Va fi destinată refugiaților

17 Mart. 2022, 17:08
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
17 Mart. 2022, 17:08 // Actual //  MD Bani

Vineri, 18 martie 2022, se redeschide linia de cale ferată Zorleni – Fălciu – Fălciu Frontieră, o linie feroviară care traversează râul Prut și care asigură legătura directă cu Stația CF Cantemir, punct feroviar de frontieră al Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de Sorin Grindeanu, ministrul transporturilor din România. Linia feroviară are o lungime de 60 km și a fost închisă în 2015.

Redeschiderea liniei feroviare are drept scop susținerea refugiaților care fug din calea războiului izbucnit în Ucraina.

„Continuăm astfel eforturile concrete pentru sprijinirea persoanelor refugiate din Ucraina, care sosesc în România prin frontiera cu Republica Moldova.”, a scris Sorin Grindeanu pe Facebook.

Linia de cale ferată Zorleni – Fălciu – Fălciu Frontieră, destinată atât transportului feroviar de călători, dar și de marfă, a fost închisă în anul 2015, deoarece niciun operator de transport feroviar român sau din Republica Moldova, nu a mai solicitat trasă pentru desfășurarea transportului pe această secție de cale ferată neinteroperabilă.

Pentru redeschiderea liniei de cale ferată Zorleni – Fălciu – Fălciu Frontieră, Sucursala Regională de Căi Ferate Iași a executat în regie proprie lucrările necesare pentru crearea condițiilor în vederea reluării transportului feroviar, lucrări care au constat în înlocuirea de traverse, completarea cu material mărunt de cale și piatră spartă, lucrări de consolidare a liniei, de defrișare a vegetației pe o suprafață totală de 144.000 mp, precum și lucrări de asigurare a gabaritului de trecere în zona trecerilor la nivel, scrie hotnews.ro.

De asemenea, în clădirea Hm Fălciu au fost realizate lucrări de igienizare și de salubrizare, lucrări desfășurate cu sprijinul Primăriei Bogdănești, precum și lucrări de repunere în funcție a instalațiilor sanitare și electrice, inclusiv a sistemului de supraveghere video al sectorului Poliției de Frontieră.

 

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!