Se varsă sacii cu bani la Vamă! A primit 12 mașini inteligente de numărat bancnote

11 Oct. 2024, 16:54
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
11 Oct. 2024, 16:54 // Actual //  Ursu Victor

Serviciul Vamal a beneficiat de o donație 12 mașini inteligente de numărat bancnote. Donația vine din partea României și face parte din proiectul „Asistență în domeniul combaterii corupției – consolidarea capacității instituționale a Serviciului Vamal al Republicii Moldova”, finanțat de Ministerul Afacerilor Externe al României și implementat de Agenția de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare (RoAid).

În discursul său, șeful Serviciului Vamal, Alexandru Iacub a exprimat recunoștința față de Agenția RoAid și Ambasada României pentru sprijinul valoros acordat. „Această donație va îmbunătăți semnificativ capacitățile noastre de a combate fluxurile ilegale de bani la frontiere, contribuind la prevenirea spălării banilor și la consolidarea unui mediu economic sigur și transparent. Suntem profund recunoscători pentru sprijinul constant al României în eforturile noastre de a întări capacitățile instituționale și de a asigura securitatea la frontieră,” a declarat Iacub.

Ambasadorul României, Cristian Leon Țurcanu a subliniat că această donație va întări controlul la frontiere și va contribui la combaterea traficului ilicit de fonduri. „Donația de astăzi nu doar acoperă necesarul de echipamente moderne la posturile vamale, dar are un impact direct asupra pregătirii Republicii Moldova pentru aderarea la Uniunea Europeană. Un control eficient la frontieră este esențial pentru protecția și siguranța națională, precum și pentru securizarea granițelor în fața amenințărilor hibride,” a declarat Ambasadorul.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!