Şefa guvernului norvegian a fost amendată cu 2.000 de euro. Nu a respectat restrcțiile antipandemice

09 Apr. 2021, 15:00
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
09 Apr. 2021, 15:00 // Actual //  MD Bani

Poliţia norvegiană a anunţat vineri că a amendat-o pe şefa guvernului de la Oslo, Erna Solberg, pentru încălcarea regulilor de distanţare fizică în contextul pandemiei, prin organizarea unei reuniuni de familie pentru a-şi sărbători ziua de naştere, transmite Reuters.

Amenda primită de Erna Solberg este de 20.000 de coroane norvegiene (2.352 de dolari), a precizat şeful poliţiei, Ole Saeverud, într-o conferinţă de presă.
Șeful poliției a accentuat ‘Chiar dacă legea este aceeaşi pentru toţi, nu toţi sunt egali în faţa legii’.

Solberg se află la al doilea mandat de prim-ministru, a prezentat scuze publice pentru organizarea unei petreceri cu ocazia împlinirii vârstei de 60 de ani, împreună cu 13 membri de familie într-o staţiune montană la sfârşitul lunii februarie, deşi guvernul a interzis evenimentele cu mai mult de zece participanţi, scrie AGERPRES.

Deşi poliţia nu ar fi dat amendă în cele mai multe cazuri similare, acesta este diferit, întrucât prim-ministrul se află în avangarda eforturilor guvernului de a face aplicate restricţiile antiepidemice, a precizat Ole Saeverud.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!