Şeful BMW avertizează împotriva „interzicerii premature” a motoarelor cu ardere internă

03 Feb. 2022, 15:13
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
03 Feb. 2022, 15:13 // Actual //  bani.md

Oliver Zipse, şeful Bayerische Motoren Werke (BMW), a avertizat asupra “interzicerii premature şi nepotrivite” a motoarelor cu ardere internă, chiar dacă mobilitatea electrică este un segment al pieţei în creştere rapidă, transmite DPA, citată de economica.net.

„Totuşi, cel mai mare segment de piaţă, în termeni absoluţi, în Germania, dar şi în Europa şi pe plan global, îl reprezintă motoarele cu ardere internă. Înainte de a renunţa pur şi simplu la ele trebuie să ştii într-adevăr ce faci”, este de părere Zipse.

Acesta a avut o întâlnire în spatele uşilor închise cu parlamentarii din Uniunea Creştin-Socială (CSU) din Bavaria, regiune a cărei economie este puternic dependentă de industria auto, aici fiind sediul BMW şi Audi.

„Ar fi dăunător să renunţi în mod inutil la o tehnologie în care cineva are o poziţie de lider global al pieţei”, a apreciat Zipse

La rândul său, Alexander Dobrindt, o figură importantă în CSU, a avertizat asupra concentrării unilaterale pe mobilitatea electrică.

„Motoarele cu ardere internă au ajutat de decenii la asigurarea prosperităţii în Germania, au creat locuri de muncă şi valoare adăugată. Tehnologia nu ar trebui abandonată unilateral din motive ideologice”, a declarat oficialul german.

Acesta a cerut dezvoltarea suplimentară a motoarelor cu ardere internă în direcţia neutralităţii emisiilor de CO2, care ar fi posibilă cu combustibili sintetici.

Conform datelor publicate miercuri de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), vânzările de maşini hibride cu autoîncărcare, care funcţionează atât cu motor cu combustie internă, cât şi cu baterii, le-au depăşit pentru prima dată pe cele diesel în Europa în 2021.

O maşină din 11 vândute a fost alimentată cu baterii, adică aproape 880.000 de vehicule, conform ACEA.

Un total de 1,9 milioane de maşini hibride cu autoîncărcare au fost înmatriculate anul trecut în UE, un avans semnificativ faţă de 1,1 milioane în 2020. Înmatriculările de vehicule diesel, care de la scandalul emisiilor din 2015 s-au prăbuşit, au scăzut cu o treime în 2021, la peste 1,901 milioane de unităţi, faţă de 2,77 milioane în 2020.

Producătorul german de automobile de lux BMW a raportat pentru 2021 vânzări record de 2,21 milioane vehicule pentru marca sa principală BMW, un succes atribuit în parte capacităţii sale de a se adapta la problemele de aprovizionare.

Grupul german, care deţine şi brandurile Mini şi Rolls-Royce, a anunţat că în total livrările au crescut cu 8,4% anul trecut, până la 2,52 milioane vehicule.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!