Serviciul Vamal anunță despre finalizarea lucrărilor de dezvoltare ale sistemului digital – E-AEO. Ce presupune

05 Apr. 2022, 10:59
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
05 Apr. 2022, 10:59 // Actual //  MD Bani

Serviciul Vamal și USAID anunță despre finalizarea lucrărilor de dezvoltare ale sistemului digital – E-AEO. În acest sens, directorul adjunct al Serviciului Vamal, doamna Lidia Ababii, și directorul adjunct al Programului USAID Reforme Structurale în Moldova, domnul Radu Vrabie, au desfășurat o ședință de lucru.

Sistemul E-AEO reprezintă digitalizarea completă a procedurilor de solicitare și acordare a statutului AEO (Agent Economic Autorizat), fiind dezvoltat de către Programul USAID Reforme Structurale în Moldova. Principalul avantaj al unei companii care deține statutul AEO este că aceasta beneficiază de încrederea sporită în relațiile sale cu Serviciul Vamal dar și cu partenerii internaționali. Acest fapt generează multiple avantaje atât pentru agentul economic propriu zis, prin faptul că se confirmă onestitatea și transparența activității sale, cât și pentru mediul de afaceri din Republica Moldova la general – subliniind dorința de a se integra în comunitatea internațională și, de asemenea, îmbunătățește bunele practici din cadrul Serviciului Vamal, contribuind la transparența și rapiditatea procedurilor. Toate aceste avantaje sunt îmbunătățite substanțial prin noul sistem digital – E-AEO – elaborat cu susținerea Programului USAID Reforme Structurale în Moldova.

„Asigurarea siguranței și securității lanțului de aprovizionare, facilitarea comerțului,  implementarea noilor instrumente internaționale în domeniul vamal, precum este AEO, sunt priorități atât ale Republicii Moldova ca stat, cât și ale Serviciului Vamal ca autoritate de implementare a politicii statutului în domeniul vamal. Versiunea electronică a Programului AEO, SIA „E-AEO„ va permite gestionarea automatizată a raporturilor juridice și administrative ce derivă din reglementările naționale de înregistrare, depunere, examinare a cererilor și emitere a autorizației AEO”, a declarat directorul adjunct al Serviciului Vamal, Lidia Ababii.

Și Radu Vrabie, directorul adjunct al Programului USAID Reforme Structurale în Moldova a subliniat importanța digitalizării AEO.

„Scopul E-AEO este de a oferi digitalizarea completă a Programului Agent Economic Autorizat – AEO Moldova (etapele de pregătirea, procesul de autorizare, procesele de audit și evaluare a riscurilor, managementul, monitorizarea și procesul de reevaluare). Un alt scop este reducerea operațiunilor pe suport de hîrtie și a interacțiunilor în persoană dintre reprezentanții Serviciului Vamal și cei ai mediului de afaceri. De asemenea, a fost realizat un sistem stabil de evidență și trasabilitate a programului AEO”, a menționat Radu Vrabie.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!