Și prietenul lui Putin vrea să devină independent energetic

05 Oct. 2022, 04:57
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
05 Oct. 2022, 04:57 // Actual //  bani.md

Ungaria, unul din cele mai dependente state membre UE de energia din Rusia, are ca obiectiv eliminarea importurilor de gaze ruseşti până în 2050, în urma electrificării pe scară largă, a declarat marţi ministrul ungar al Inovaţiei şi Tehnologiei, Laszlo Palkovics, transmite Reuters.

Conform unui acord semnat anul trecut, înainte de declanşarea războiului din Ucraina, Ungaria primeşte 3,5 miliarde de metri cubi de gaze pe an via Bulgaria şi Serbia, conform unui acord pe termen lung semnat cu Rusia, la care se adaugă un miliard de metri cubi via o conductă din Austria. Acordul semnat de Ungaria cu grupul rus Gazprom este pe o perioadă de 15 ani.

În iulie, Guvernul condus de premierul Viktor Orban a pus capăt unei scheme de plafonare, care a fost valabilă timp de un an, pentru preţurile la utilităţi plătite de gospodăriile cu un consum ridicat de energie. Laszlo Palkovics a apreciat că eliminarea plafonării ar urma să contribuie la o scădere a consumului de gaze pe segmentul de retail.

Acesta a anunţat că Executivul va analiza strategia energetică a Ungariei în primul trimestru din 2023, căutând să reducă dependenţa de gaze şi majorând producţia de electricitate care se bazează pe energia solară şi nucleară, şi avansând pe segmentul fermelor eoliene.

„Nivelul gazelor din Rusia, dacă sunt îndeplinite toate condiţiile, ar putea scădea la zero până în 2050”, a declarat Palkovics la o conferinţă pe teme de energie.

Acesta a explicat că gospodăriile, care anul trecut au folosit patru miliarde de metri cubi (bcm) de gaze, îşi vor reduce probabil consumul cu cel puţin 800 milioane metri cubi, după tăierea subvenţiilor, iar un nivel mai crescut de economisire va apărea în urma măsurilor guvernamentale de limitare a consumului. Ca prim pas, Ungaria vrea să reducă ponderea gazelor în totalul consumului de energie la 26% până în 2030, de la 35% în 2021, o scădere de aproximativ 2,4 bcm, a informat Palkovics.

Acesta susţine că revizuirea sistemului de energie al ţării, inclusiv reducerea consumului, majorarea ponderii regenerabilelor şi a capacităţilor de stocare, vor costa aproximativ 24 miliarde de euro, din care 16 miliarde de euro ar putea veni din fondurile europene.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!