Sindicatele și patronatele: Uniunea Europeană așteaptă implementarea directivelor legate ocuparea forței de muncă

16 Sept. 2024, 11:45
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
16 Sept. 2024, 11:45 // Actual //  bani.md

După mai bine de zece ani de transpunere, Republica Moldova trebuie să arate Bruxelles-ului că știe și să pună în practică nu doar să transpună pe hârtie directivele europene legate de politica socială și ocuparea forței de muncă. Declarațiile aparțin invitaților emisiunii „Consens Național” de la Rlive TV, Eduard Gurin, președintele Comitetului pe capitalul uman al Asociației Businessului European, și Sergiu Iurcu, consilier principal al Departamentului protecție social-economică al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova.

„Noi avem aproape zece ani de când am început să implementăm directivele europene în legislația noastră. Cum ar fi cele legate de munca suplimentară, remunerarea egală pentru femei și bărbați. Unele dintre ele deja au dat și anumite rezultate. Angajatorii așteaptă ca prin aceste negocieri să avem niște reglementări mai flexibile. Mediul de afaceri este gata să se implice în procesul de negocieri”, a spus președintele de comitet al Asociației Businessului European.

Potrivit lui, multe norme din directivele europene au un caracter recomandabil fapt care oferă o libertate țărilor membre ale Uniunii Europene. Eduard Gurin și-a exprimat speranța că autoritățile moldovene se vor angaja să pună în practică exact atât cât pot face pentru a nu dezamăgi în viitor partenerii europeni. Fapt susținut și de reprezentantul Sindicatelor din Moldova.

„Uniunea Europeană este interesată de implementarea, nu atât transpunerea. Acum suntem la etapa de analiză și transpunere a directivelor europene și a altor regulamente, ordine și rezoluții care sunt aprobate. Pe ei îi interesează ca acel cadru european să fie transpus în legislația noastră și următorul pas ține de implementare care este unul foarte dificil”, a menționat Sergiu Iurcu.

Acquis-ul în domeniul social include standarde minime în domeniul dreptului muncii, al egalității, al sănătății și securității la locul de muncă și al combaterii discriminării. Uniunea Europeană deține un fond social prin care sprijină punerea în aplicare a strategiei sale de ocupare a forței de muncă, iar țările membre participă la dialogul social și la procesele politice de ocupare a forței de muncă.

 

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!