Situația moldovenilor blocați în Afganistan! De ce nu pot fi evacuați de pe aeroportul din Kabul

17 Aug. 2021, 18:07
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
17 Aug. 2021, 18:07 // Actual //  MD Bani

Cei șase cetățeni ai Republicii Moldova care sunt blocați pe aeroportul din Afganistan sunt în continuare în siguranță, însă nu au acces la aeronava moldovenească care i-ar putea evacua din țară. Potrivit informațiilor, de ieri și până azi situația nu s-a schimbat radical. Echipajul este în continuare la bază împreună cu angajații ONU, scrie Realitatea.md.

Echipajul nu are acces la aeronavă. Aceștia nu se pot deplasa la aeronavă. Pe teritoriul aeroportului sunt foarte mulți civili, fapt care reprezintă un impediment și un pericol suplimentar pentru decolarea elicopterului, a declarat Evgeny Zagrebelny, ofiţer de presă al companiei aeriene Valan ICC.

De la preluarea puterii în Afganistan de către talibani, zeci de cetățeni s-au înghesuit pentru a pleca din Kabul. Mai mult decât atât, aceștia riscă cu propria viață și se agață de aeronavele militare americane. În acest context au fost înregistrate și câteva cazuri în care cei care au urcat pe aeronave au căzut de la altitudini foarte înalte.

Duminică, 15 august, aproape 650 de afgani au fost evacuați din Kabul într-un singur transport, cu un avion militar american C-17 Globemaster III. Potrivit informațiilor, capacitatea normală de transport de personal a avionului este de peste patru ori mai mică.

Cetățenii afgani fug din țară întrucât talibanii au introdus în 1998 sau au susținut pedepse în conformitate cu interpretarea lor strictă a legii Sharia – cum ar fi execuțiile publice ale criminalilor condamnați și adulterilor și amputări pentru cei găsiți vinovați de furt. Bărbaților li se cerea să crească barbă, iar femeile trebuiau să poarte burka complet acoperitoare.

Talibanii au interzis, de asemenea, televiziunea, muzica și cinematograful și au dezaprobat accesul fetelor până vârsta de 10 ani și peste 10 ani în instituțiile de învățământ. Aceștia au fost acuzați pentru încălcarea drepturilor omului și abuzuri culturale.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!