Soldatul lui Putin în lupta cu economia. Cine este omul care salvează Rusia

23 Aug. 2022, 05:47
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
23 Aug. 2022, 05:47 // Actual //  bani.md

Oreskin, consilierul economic în vârstă de 40 de ani al preşedintelui, a gândit pariul de a rupe acorduri şi de a răsturna o ordine contractuală care dura de decenii potrivit unor oficiali care au cunoştinţe despre această schemă.

De la invazia din 24 februarie, el a apărut ca un membru cheie al cercului de apropiaţi ai lui Putin în domeniul politicii economice, una dintre cele câteva persoane din interior cu experienţă financiară occidentală care ajută acum la ghidarea reacţiei Kremlinului.

Elvira Nabiullina, în vremuri de pace unul dintre cei mai respectaţi bancheri europeni, se ocupă în vremuri de război de protejarea rublei, de stabilitatea preţurilor şi de resursele celei mai încercate bănci centrale din lume. Andrei Kostin, în calitate de şef al băncii de stat VTB Bank, are experienţă în afacerile bancare globale şi misiunea de a sesiza orice slăbiciune din sistemul bancar local. Are pe mână şi resurse financiare enorme. Anton Siluanov este responsabil cu bugetul de război, cu strângerea taxelor şi găsirea de noi surse de finanţare pentru guvern şi afacerile statului. Igor Secin, prieten vechi, conduce un colos energetic, coloana vertebrală a economiei.

Aceşti oameni, scrie Meduza, un site rus de informaţii care ocoleşte cenzura guvernamentală, fac parte din ceea ce ar putea fi definit ca „biroul politic” al lui Putin. Dintre toţi, Maxim Oreşkin se distinge în mod deosebit.

Când sancţiunile au făcut ca Fortăreaţa Rusia, la construirea căreia a contribuit să pară mai puţin invincibilă, Maxim Oreşkin a venit cu o mutare la sacrificiu care-i este specifică în încercarea de a rupe asediul economic, scrie Bloomberg.

Războiul pornit de Rusia împotriva Ucrainei încă nu împlinise o lună şi blitzkriegul din planurile Moscovei se transforma deja într-o luptă de durată. Şocul economic a fost, de asemenea, dur, deoarece guvernul s-a străduit să evite un default, iar rubla a intrat în picaj.

Pe 23 martie, Vladimir Putin a ripostat, cerând adversarilor Rusiei din Europa să-şi plătească facturile masive pentru gazele naturale în ruble.

Oreşkin, consilierul economic în vârstă de 40 de ani al preşedintelui, a gândit pariul de a rupe acorduri şi de a răsturna o ordine contractuală care dura de decenii, potrivit unor oficiali care au cunoştinţe despre această schemă.

De la invazia din 24 februarie, el a apărut ca un membru cheie al cercului de apropiaţi ai lui Putin în domeniul politicii economice, una dintre cele câteva persoane din interior cu experienţă financiară occidentală care ajută acum la ghidarea reacţiei Kremlinului.

„Acum sunt ocupaţi să găsească cum să ocolească sancţiunile şi o fac cu succes”, a spus Serghei Guriev, un economist care a consiliat guvernul rus în primii ani ai guvernării lui Putin, iar mai târziu a fugit la Paris, unde acum este rector al Sciences Po. „Dar toţi banii câştigaţi sunt pentru a finanţa războiul.”

Mecanismele de apărare au ajutat Kremlinul să evite cele mai grave şi de temut prejudicii economice atunci când au fost dezlănţuite pentru prima dată sancţiunile. Cei care fac prognoze economice văd acum o contracţie la jumătate faţă de cea estimată când ceea ce se anunţa a fi cele mai dure sancţiuni occidentale de până atunci încă mai impresionau.

Rubla şi-a recuperat pierderile iniţiale pentru a deveni un performer de top, ajutată de zecile de miliarde de dolari şi euro care ajung la Rusia contra energie şi alte exporturi de materii prime.

Prin valorificarea influenţei Rusiei asupra livrărilor de gaze către Europa, strategia lui Oreşkin de a cere ruble în loc de euro i-a permis lui Putin să pară că luptă împotriva atacului iniţial cu sancţiuni.

În cele din urmă, a forţat UE să se retragă, deoarece majoritatea consumatorilor europeni importanţi au acceptat noile condiţii, care includeau deschiderea de conturi speciale la Gazprombank, menţinând banca ferită de sancţiuni. „Consider că efectul utilizării schemei cu ruble pentru gaze este pozitiv”, a spus Oreşkin pentru Bloomberg, refuzând să comenteze rolul său în conceperea strategiei.

El îi şopteşte lui Putin înflorituri retorice care apoi ajung în discursuri prezidenţiale. El a inventat o frază pe care Putin o repetă de nenumărate ori, descriind confiscarea rezervelor internaţionale ale Rusiei ca fiind de fapt „adevărata neonorare a obligaţiilor” faţă de Rusia de către SUA şi Uniunea Europeană.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!