Soluția IT pentru prevenirea spălării banilor, implementată de BNM cu suportul USAID, funcțională până la sfârșit de an

20 Sept. 2022, 10:00
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  bani.md
20 Sept. 2022, 10:00 // Bănci şi Finanţe //  bani.md

Soluția IT pentru prevenirea riscurilor de spălare a banilor și monitorizarea acționarilor bancari se află la etapa finală de implementare și urmează a fi lansată până la finele acestui an. Sistemul de ultimă generație, care va fi deținut de Banca Națională a Moldovei, este implementat cu suportul Proiectului USAID „Transparența Sectorului Financiar în Moldova” (FSTA).

Totodată, la începutul lunii curente, a demarat instruirea viitorilor utilizatori ai Soluției pentru a o gestiona în mod eficient. La una dintre instruiri a participat viceguvernatorul responsabil de domeniu, Vladimir Munteanu, împreună cu Directorul Proiectului USAID FSTA, Matthew Macellaro. Acestora le-au fost prezentate principalele funcționalități ale soluției IT, precum și câteva scenarii de detectare a diferitor activități suspecte.

Viceguvernatorul BNM a apreciat suportul în cadrul Proiectului USAID FSTA pentru sprijinirea inițiativelor de consolidare a capacităților băncii centrale de a preveni și combate în mod eficient infracțiunile financiare. „Având în vedere tendințele actuale de digitalizare a funcțiilor de supraveghere a sistemului financiar, la nivel internațional, Banca Națională a Moldovei și-a propus fortificarea capacitaților sale de supraveghere prin implementarea și aplicarea tehnologiilor informaționale”, a subliniat Vladimir Munteanu.

La rândul său, Directorul Proiectului USAID FSTA, Matthew Macellaro, a menționat: „Implementarea acestei soluții inovatoare a fost o adevărată provocare, având în vedere volumul enorm de operațiuni ce urmează a fi supravegheate și, respectiv, complexitatea funcționalităților ce au fost și încă urmează a fi dezvoltate. FSTA va sprijini în continuare aceste eforturi și suntem încrezători că această soluție va contribui semnificativ la diminuarea riscurilor de spălare a banilor și a altor activități ilegale.”

Noul sistem informatic, care reprezintă o premieră pentru regiune, va pune la dispoziția angajaților BNM o serie de funcționalități avansate care vor permite supravegherea tuturor operațiunilor bancare. În același timp, conceptul de funcționare bazat pe analiza de risc va face posibilă detectarea activităților suspecte și emiterea alertelor. Acest lucru va facilita atât identificarea timpurie a riscurilor de spălare de bani și finanțare a terorismului, cât și relevarea unor modificări suspecte în structura de proprietate a băncilor.

În plus, Soluția IT este concepută pe o platformă care permite dezvoltarea de noi module și funcționalități, în special, în contextul preluării, de către BNM, a competențelor de supraveghere a sectoarelor de asigurări și microfinanțare.

Sprijinul Proiectului USAID FSTA pentru consolidarea regimului național de prevenire și combatere a spălării banilor și finanțării terorismului (AML/CFT) include, de asemenea, organizarea mai multor programe de instruire atât pentru autoritățile de reglementare, cât și pentru entitățile raportoare, moderate de experți internaționali. Totodată, experții Proiectului USAID FSTA au sprijinit elaborarea diferitor proceduri interne, regulamente și proiecte de modificare a legislației în domeniul AML/CFT. BNM beneficiază de suportul USAID FSTA din septembrie 2019, când a fost lansat Proiectul.

Cooperarea BNM cu Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) a început în urmă cu 30 de ani (1992). În această perioadă, banca centrală a beneficiat de suportul USAID pentru consolidarea capacităților în diverse domenii, între care îmbunătățirea supravegherii bancare, modernizarea sistemelor de plăți, prevenirea spălării banilor etc. Tot cu sprijinul USAID, în 2019, a fost lansat Depozitarul Central Unic al Valorilor Mobiliare, instituție care este responsabilă de înregistrarea, evidența și decontarea valorilor mobiliare emise de entitățile din Republica Moldova.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!